in ,

(video) Mercedes-AMG Project One, surprins pentru prima dată în mişcare pe un drum public

Mercedes-AMG a lansat supercarul numit Project One acum câteva luni în calitate de show car şi în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt. Automobilul super sport a fost dezvăluit într-un mod cinematografic de către Lewis Hamilton, care l-a condus pe scena centrală.

De atunci şi până recent nimeni nu l-a mai văzut niciodată ca acesta să se deplaseze sau să fie condus de un om. Nici imagini spion de la teste nu există. Totuşi, situaţia s-a schimbat acum câteva zile, în timpul desfăşurării Amelia Island Concours d ‘Elegange.

Vezi şi: S-a aflat unde va fi asamblat modelul Mercedes-AMG Project One, însă nu înainte de 2019

În timpul evenimentului cu profil înalt de la Amelia Island, Florida, Mercedes-AMG şi-a arătat pentru prima dată maşina în SUA într-un spaţiu deschis. Anterior a fost prezent la expoziţia CES şi în cadrul unui eveniment privat pentru potenţialii clienţi de pe teritoriul Statelor Unite, însă niciodată nu a văzut lumina zilei să spunem aşa.

Într-un filmuleţ realizat de un pasionat de maşini putem vedea cum Project One rulează în regim electric şi doar aproape de sfârşit îşi porneşte motorul său unic livrat din Formula 1.

Chiar dacă deplasarea făcută de acest exemplar în faţa camerelor este una scurtă, ne dă o idee despre prezența incredibilă pe care o va avea acest supercar pe străzi în perioada apropiată de timp! Va fi o adevărată “navă spaţială” care mereu va şti să atragă priviri!

Vezi şi: Primul anunţ de vânzare a unui hipercar Mercedes-AMG Project One! Iată cât costă maşina

Iti place articolul?