in , ,

(video) Moldova: S-au găsit “vânzători” de maşini de lux care activau coordonați din puşcărie!

O grupare criminală formată din patru membri a fost documentată și destructurată de forţele de ordine, fiind găsiţi implicaţi în comiterea unui șir de escrocherii în proporții deosebit de mari. Membrii grupării au vârste cuprinse între 42 și 58 ani, sunt originari din capitală, iar anterior au fost judecați pe cazuri analogice.

Activitatea bine organizată a grupului infracțional a fost monitorizată de către forțele de ordine timp de două luni de zile, perioadă în care s-au acumulat probe concludente în privința suspecților.

Forțele de ordine au stabilit că grupul infracțional era condus de către un deținut al unui penitenciar din Republica Moldova, care coordona activitățile ilegale direct din instituția penitenciară, iar fiecare din membrii grupului infracțional aveau roluri bine determinate.

Indivizii, prin intermediul unui site de anunțuri, identificau persoane care plasau anunțuri cu privire la vânzarea imobilului, loturilor de pământ și unităților de transport, îndeosebi cele de lux. Ulterior, prin înșelăciune și abuz de încredere, sub pretextul de a-i ajuta să le vândă, ori să schimbe imobilul sau unitatea de transport, obțineau în proprietate aceste bunuri fără a-și îndeplini obligațiunile.

Prejudiciul cauzat părților vătămate constituie circa 1.000.000 lei. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile figuranților au fost depistate și ridicate actele pe bunurile imobile și automobile ce au fost însușite prin escrocherie.

Un individ a fost plasat în arest pentru un termen de 30 de zile, iar alți doi sunt sub control judiciar. Aceștia sunt cercetați penal pentru escrocherie în proporții deosebit de mari, care, conform legislației în vigoare prevede o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 8 la 15 ani.