in , ,

(video) Premieră de la Daimler Trucks: Noul Mercedes-Benz GenH2 Truck concept

Producătorul de camioane Daimler Trucks și-a prezentat acum câteva ore strategia tehnologică pentru electrificarea vehiculelor sale, de la distribuția urbană la transportul internațional pe distanțe lungi, reafirmându-și astfel angajamentul față de obiectivele Convenției de la Paris privind protecția climei. Evenimentul s-a axat pe tehnologia camioanelor cu celule de combustie pe bază de hidrogen pentru segmentul de transport pe distanțe lungi.

Mercedes-Benz GenH2 Truck, care şi-a marcat premiera mondială în cadrul acestui eveniment, în calitate de concept, marchează începutul folosirii pilelor de combustie drept combustibil. Cu GenH2 Truck, Daimler Trucks demonstrează pentru prima dată ce tehnologii specifice conduce producătorul înainte la viteză maximă, astfel încât camioanele cu celule de combustie grele să poată efectua operațiuni de transport pe distanțe lungi flexibile și solicitante, cu intervale de până la 1.000 de kilometri și mai mult pe un singur rezervor de hidrogen!

Daimler Trucks intenționează să organizeze test drive-uri pentru clienţi cu GenH2 Truck în 2023, în timp ce producția de serie este programată să înceapă în a doua jumătate a deceniului. Datorită utilizării de hidrogen lichid în loc de hidrogen gazos cu densitatea sa energetică mai mare, performanța vehiculului este planificată să fie egală cu cea a unui camion diesel convențional comparabil!

Caracteristici cheie:

  • Versiunea de producție în serie a camionului GenH2 trebuie să aibă o greutate brută de 40 tone și o sarcină utilă de 25 tone. Două rezervoare speciale de hidrogen lichid și un sistem de celule de combustie deosebit de puternic vor face posibilă această sarcină utilă ridicată și o autonomie mare și, prin urmare, vor forma nucleul conceptului GenH2 Truck.
  • Daimler Trucks preferă să utilizeze hidrogen lichid (LH2), deoarece în această stare purtătorul de energie are o densitate energetică mult mai mare în raport cu volumul decât hidrogenul gazos. Ca urmare, rezervoarele unui camion cu celule de combustie care utilizează hidrogen lichid sunt mult mai mici și, datorită presiunii mai scăzute, semnificativ mai ușoare. Acest lucru oferă camioanelor un spațiu de marfă mai mare și o greutate utilă mai mare. În același timp, se poate transporta mai mult hidrogen, ceea ce crește semnificativ autonomia. Acest lucru face seria GenH2 Truck, la fel ca şi camioanele diesel convenționale, potrivită pentru transportul pe o durată de mai multe zile, dificil de planificat și în care debitul zilnic de energie este ridicat.
  • Daimler Trucks continuă în prezent dezvoltarea tehnologiilor necesare pentru sistemul de rezervoare pentru a face hidrogenul lichid utilizabil și în aplicațiile mobile ca sursă de energie pentru camioanele cu celule de combustie produse în serie. Stocarea hidrogenului lichid criogenic la -253 grade Celsius este deja o practică obișnuită în aplicațiile staționare, de exemplu în industrie sau la stațiile de alimentare cu hidrogen. Acest lucru este valabil și pentru transportul hidrogenului lichid ca încărcătură.
  • Cele două rezervoare de hidrogen lichid din oțel inoxidabil destinate versiunii de serie a GenH2 Truck vor avea o capacitate de stocare deosebit de mare de 80 de kilograme (40 kg fiecare) pentru acoperirea distanțelor lungi. Sistemul rezervorului din oțel inoxidabil este format din două tuburi, unul în interiorul celuilalt, care sunt conectate între ele și izolate în vid. În versiunea de serie a GenH2 Truck, sistemul de celule de combustie va furniza 2 x 150 kW, în timp ce bateria va oferi suplimentar şi temporar alţi 400 kW putere.
  • Cu doar 70 kWh, capacitatea de stocare a bateriei este relativ scăzută, deoarece nu este destinată satisfacerii nevoilor de energie. Mai degrabă aceasta va oferi suport de putere situațională pentru celula de combustie, de exemplu în timpul sarcinilor de vârf în timpul accelerării sau în timpul condusului în pantă complet încărcat. În același timp, bateria relativ ușoară permite o sarcină utilă mai mare. Acesta va fi reîncărcată în vehiculul de producţie în serie cu energie cinetică din timpul frânărilor și cu energia provenită din excesul celulelor de combustie, astfel încât o priză ar putea şi să nu existe pentru încărcare de la o sursă externă.
  • Un element de bază al strategiei sofisticate de operare a sistemului de celule de combustie și baterie este un sistem de răcire și încălzire care menține toate componentele la temperatura ideală de funcționare, asigurând astfel durabilitate maximă.
  • Într-o versiune pre-serie, cele două motoare electrice de la bord sunt proiectate pentru un total de 2 x 230 kW (613 CP) putere continuă și 2 x 330 kW (898 CP) putere maximă. Cuplul este de 2 x 1.577 Nm și, respectiv, 2 x 2.071 Nm.

Daimler Trucks a prezentat, de asemenea, pentru prima dată, o previzualizare a unui camion de cursă lungă din aceeaşi clasă ca şi GenH2, alimentat de baterii şi numit Mercedes-Benz eActros LongHaul, care este proiectat pentru a acoperi călătoriile regulate pe rute planificate într-un mod eficient din punct de vedere energetic. Daimler Trucks intenționează ca eActros LongHaul să fie pregătit pentru producția în serie în 2024. Autonomia sa cu un singur plin al bateriei va fi de aproximativ 500 de kilometri. Timp de o pauză de 45 de minute, după 4.5 ore de condus în baza regulilor europene pentru camionagii, bateria va putea fi încărcată rapid cu o mare parte din energia necesară pentru călătoria în curs.

În plus, cu Mercedes-Benz eActros pentru transportul de distribuție, care a fost deja prezentat în 2018 și a fost testat intens de atunci de către clienți în operațiunile de transport de zi cu zi, Daimler Trucks va începe producția în serie a unui camion greu pur alimentat cu baterii anul viitor, din 2021. Autonomia modelului eActros va depăși semnificativ cea a prototipului de aproximativ 200 de kilometri.

Ca o nouă arhitectură de platformă modulară la nivel mondial, așa-numitul ePowertrain va fi baza tehnologică a tuturor camioanelor de serie complet electrice, neutre din punct de vedere al emisiilor de CO2 și cele de bază, de la Daimler Trucks – indiferent dacă sunt alimentate exclusiv de baterii sau de celule de combustie pe bază de hidrogen.

Inima tehnologică a ePowertrain este, ca un prim pas, unitatea electrică integrată, așa-numita eDrive. Aceasta este utilizată sub forma unui concept de operator electric, adică o osie electrică cu unul sau două motoare electrice integrate, inclusiv transmisia. eDrive este conceput ca o familie de motoare formată din diferite variante, prima dintre ele marcându-şi premiera peste câteva luni pe modelul de serie eActros. În cadrul unui sistem modular, eDrive poate fi adaptat pentru a se potrivi cu piața, segmentul și tipul de vehicul.

Evenimentul de prezentare în reluare:

GALERIE FOTO:

Iti place articolul?