in , ,

(video) Premieră mondială: Aston Martin prezintă prima maşină cu motor de la Mercedes-AMG

Compania Aston Martin introduce primul său model care foloseşte un motor produs de Mercedes-AMG. Supercarul DB11 va fi de acum disponibil la comandă un un V8 bi-turbo de 4.0 litri, care este instalat pe mai multe modele Mercedes-AMG, printre care şi AMG GT sau acelaşi G 500 (a căror putere poate varia între 422 şi 612 CP).

Pe Aston Martin DB11 acest agregat va produce 510 CP şi 675 Nm de cuplu. Inginerii companiei au resetat unitatea de control electronic şi însuşi propulsorul pentru ca să-i confere “un simţ şi un sunet pe care deja îl cunosc proprietarii de automobile Aston Martin”.

Totodată, noua variaţie a modelului DB11 a primit un carter nou, dar şi sisteme de admisie şi evacuare a gazelor de eşapament, diferite de cele montate pe modelul cu propulsor V12. A mai fost schimbată geometria suspensiei, au apărut noi arcuri, amortizoare şi bare stabilizatoare, şi a fost modificat sistemul de stabilizare. Cutia de viteze a rămas aceeaşi – automată ZF cu opt trepte

Vezi şi: (foto/video) GENEVA 2016: Premieră mondială – Aston Martin DB11

Aston Martin DB11 motor V8 Mercedes 9

Dacă tradiţional pe motoarele AMG există plăcuţe cu numele şi semnătura specialistului care l-a asamblat manual, pe motoarele de sub capota maşinilor britanice va fi indicat numele şi semnătura celui care a inspectat propulsorul înainte de a fi instalat pe maşină.

Greutatea maşinii cu motor V8 este egală cu 1.760 de kilograme, ceea ce este cu 115 kg mai puţine decât are automobilul cu motor V12. Acceleraţia de la 0-100 de km/h o face în 4.0 secunde (cu 0.1 secunde mai lent decât varianta cu motor V12). Viteza maximă este limitată la 301 km/h.

Supercarul cu motor produs de Mercedes-AMG va apărea pentru prima dată în faţa publicului larg în zilele ce urmează la Festivalul de Viteză de la Goodwood.

Vânzările maşinii vor demara în trimestrul IV al acestui an. Preţul de start este de 144.900 de lire sterline cu 13.000 de lire mai ieftin decât maşina cu motor V12.