(video) Premieră: Noile modele plug-in hybrid Audi A8 L 60 TFSI e şi Q7 60 TFSI e

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Audi introduce noi versiuni plug-in hybrid pentru noua generaţie a sedanului flagship A8, dar şi pentru proaspătul Q7 facelift. Cu astfel de unităţi de propulsie la bord, aceste versiuni devin cele mai puternice, dar şi dinamice din familiile lor, mai superioare la aceste capitole rămânând doar modelele S8 şi SQ7!

De recunoscut astfel de modele va fi cam dificil la prima vedere, însă trebuie să cunoaşteţi că dispun de nişte bare de protecţie uşor remodelate, un port de încărcare ce se ascunde sub un capac, poziţionat paralel de cealaltă parte laterală, dar şi insigne specifice TFSI e.

Şi în habitaclu lucrurile nu se deosebesc prea mult. Cei de la Audi au lucrat doar pe partea de software pentru ca afişajele color de pe ecrane, inclusiv cel al panoului de bord din spatele volanului, să arate şi informaţii legate de unitatea de propulsie şi autonomie.

Apropo de autonomie, ambele automobile pot rula doar cu energie electrică pe o distanţă de până la 40 de km, după care aceasta poate fi parcursă din nou dacă bateria în care se păstrează energia este încărcată complet ori energia necesară se adună în urma procesului de recuperare. Prin ultima metodă se poate activa deplasarea doar cu electricitate practic în orice moment posibil. De transferul pe funcţionarea doar în bază de agregate ce nu produc emisii răspunde un buton virtual specific.

Vezi şi: Noul Audi A7 Sportback 55 TFSI e quattro se prezintă în detalii exact înainte de noul RS 7 Sportback

Grupul motopropulsor al noilor modele constă dintr-un V6 TFSI de 3.0 litri, pe benzină, care este asistat de un electromotor instalat între el şi cutia de viteze automată cu opt rapoarte. Toată puterea de 450 de cai şi cei 700 Nm de cuplu sunt distribuiţi spre toate roţile prin intermediul unui sistem de tracţiune integrală. Combinaţia inteligentă de agregate le permite ambelor modele să facă 0-100 de km/h în doar 6.0 secunde, în timp ce viteza maximă poate urca până la 241 de km/h.

Bateriile care sunt parte a sistemului de propulsie, în ambele maşini sunt localizate sub podeaua portbagajului. Ambele au tehnologii de răcire cu lichid, însă pe Q7 60 TFSI e are o capacitate de 17.3 kWh. Cea a sedanului este de 14.1 kWh.

Ambele produse noi vor apărea pe piață în viitorul apropiat, iar în cazul lui A8, unitatea de propulsie plug-in hybrid va fi posibilă de instalat atât pe sedanul obişnuit, cât şi pe varianta sa cu ampatament alungit.

Vezi şi: (foto) Premieră: Acum Audi Q5 este disponibil ca un plug-in hybrid cu 367 de cai putere

GALERIE FOTO:


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...