A făcut asta în anul 2015, şi în 2016, şi în 2017 şi acum din nou! Celebrul cascador Terry Grant a venit şi în acest an la Goodwood Festival of Speed mai bine pregătit şi cu intenţia de a face nu doar un show, ci şi de a-şi depăşi propriile performanţe.
Ieri, Grant a luat un Range Rover Sport SVR şi un record mondial înregistrat în Cartea Recordurilor Guinness pentru cea mai rapidă deplasare cu o maşină pe două roţi pe o distanţă de o milă – în 2 minute şi 24.5 secunde.
Toate noutăţile de la Festivalul de Viteză de la Goodwood vor apărea AICI.
Sâmbătă, britanicul a mai făcut o încercare de stabilire a recordului, însă nu i-a reuşit. Aproape de finalul traseului SUV-ul a căzut uşor pe o parte, fără defecţiuni semnificative.
Recordul Guinness anterior a fost stabilit în anul 2011, la fel de către Terry Grant, însă nu la Goodwood (2 minute şi 55 secunde). De asemenea, amintim că în anul 2015, cascadorul a reuşit să pună un record de timp local, după ce a mers pe două roţi ale unui Nissan Juke RS Nismo, pe distanţa de 1.86 kilometri, timp de 2 minute şi 10 secunde.
Mai amintim că recordul mondial de viteză a unei maşini pe două roţi îi aparţine lui Vesa Kivimaki. Finlandezul a folosit un BMW Seria 3.
Vezi şi: (video) Record mondial de viteză cu o maşină care a mers pe două roţi