in , ,

(video) Revoluţie în transport. Până în 2030 își doresc o sumedenie de mașini autopilotate

Guvernatorul emiratului Dubai, primul ministru şi vicepreşedintele Emiratelor Arabe Unite, şeicul Mohammed bin Rashid Al-Maktoum, a anunţat că până în anul 2030, 25 la sută din numărul total de autovehicule din metropolă vor fi autopilotate.

transport dubai

Declaraţia oficialului a fost făcută în ziua deschiderii celui de-al doilea congres al transporturilor, dar şi a expoziţiei MENA, un eveniment organizat de Direcţia Transport şi Drumuri.

Înainte de acestea, în Dubai a fost dat startul unei serii de teste al unui autobuz autonom cu 10 locuri, produs de companiile Easy Mile şi Omnix Company.

“Dubai este un lider printre metropolele care se află pe calea implementării transportului autonom, acela care foloseşte inteligenţa artificială spre a deservi omul.

Proiectul va crea un model unic şi global al unui sistem de transport pentru viitoarele oraşe, de asemenea transformând şi oraşul Dubai în cel mai mare laborator din sfera tehnologiilor, cercetărilor ştiinţifice şi a dezvoltării.

Am decis să implementăm o strategie durabilă cu scopuri fixe pentru acest tip de transport inteligent, care va deveni realizarea principală din economia ţării noastre”, a spus şeicul.

Tranziţia la autovehiculele autonome va permite reducerea considerabilă a cheltuielilor şi va asigura o protecţie mai mare pe drumuri, diminuând numărul de accidente cu implicarea oricărui tip de transport.

Totodată, acest lucru va permite ca fluxurile de transport din oraşele mari să nu fie încărcate.

https://www.youtube.com/watch?v=QBj345E9HAg

Potrivit planului strategic, către 2030, o pătrime din automobilele din Dubai vor trebui să aibă autopilot. Pe lângă acestea se va include şi transportul public: autobuze, taximetre, etc.

În prezent, în metroul din oraş, trenurile electrice nu sunt conduse de maşinişti, ci de sisteme electronice.

Autobuzele electrice prezentate mai sus şi create în strânsă colaborare de către compania franceză Easy Mile şi cea arabă Omnix International, sunt destinate pentru transportul pasagerilor pe itinerare scurte. Acestea au fost dezvoltate special pentru a lucra în Dubai, luându-se în considerare condiţiile climaterice.

Citeşte şi: Începând cu anul 2025, în Olanda nu s-ar mai putea vinde maşini cu ardere internă

Sursa: albayan.ae