in ,

(video) Un băiat de 11 ani şi-a cumpărat cu 5.5 milioane de dolari nişte numere de înmatriculare

Un băiat de 11 ani, locuitor al Emiratelor Arabe Unite, şi-a cumpărat în cadrul unei licitaţii organizate tradiţional de către Departamentul General al poliţiei din Abu-Dhabi trei numere de înmatriculare.

Toate împreună l-au costat pe Abdullah peste 5.5 milioane de dolari, iar scopul său este să le vândă mai târziu din nou.

Abdullah şi-a ales plăcuţe de înmatriculare pe care erau prezente doar cifrele “11”, “1111” şi “7”.

Ultimul este cel mai neobişnuit şi considerat unul valoros în statul oriental pentru că face referinţă la numărul de emirate care alcătuiesc EAU. Pe acesta a şi cheltuit cel mai mulţi bani – 13.5 milioane de dirhame sau peste 3.6 milioane de dolari.

Al doilea număr după valoare a fost cel format din două cifre – 1.6 milioane de dolari, iar cel mai ieftin e respectiv cel format din patru cifre – puţin peste 270.000 de dolari sau un Lamborghini Aventador nou-nouţ.

Din cauza vârstei pe care o are, băiatul încă nu poate conduce legal un automobil şi nici folosi pentru uz propriu plăcuţele cumpărate.

Vezi şi: Record în Dubai. Un magnat indian şi-a deschis larg portofelul pentru a cumpăra o plăcuţă de înmatriculare

Sursă: Almuraba