(video) Un Nissan GT-R a fost condus wireless cu 211 km/h cu un simplu joystick

Distribuie:
  • 7
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Compania Nissan a construit un sportcar GT-R neobişnuit pentru a sărbători astfel 20 de ani de colaborare cu Polyphony Digital, producătorul renumitului simulator video Gran Turismo.

Maşina sport a fost conectată la un joystick de la consola pentru gaming Sony PlayStation și a fost adusă pe circuitul britanic Silverstone, acolo unde a rulat cu viteze de până la 211 de km/h!

Automobilul numit GT-R/C a fost condus de la distanţă de către câștigătorul concursului GT Academy – Jann Mardenborough (26 de ani). Cel mai rapid tur l-a făcut într-un minut și 17.47 secunde, maşina având o viteză medie de 122 km/h.

Telemetria era afișată pe un ecran instalat în cabina unui elicopter care zbura deasupra pistei şi de unde Jann realiza toate manevrele cu ajutorul joystick-ului.

Vezi şi: (video) Nu are concurenţi. Nissan GT-R este cea mai rapidă maşină din lume pentru drift

Pentru a controla de la distanță mașina, inginerii au instalat patru mecanisme robotizate care sunt responsabile de volan, pedala de frână, pedala de accelerare şi cutia de viteze. Toate procesele au fost realizate prin șase calculatoare, care transmiteau 100 de semnale pe secundă de la joystick la automobil.

Ne amintim de o situaţie similară când Volvo a încredințat manevrarea unui camion FMX de 18 tone unei fetiţe de patru ani. În mașină au fost instalate mecanisme speciale care roteau volanul, răspundeau de accelerație și frânare, toate acestea fiind controlate cu ajutorul unui joystick.

GALERIE FOTO:


Distribuie:
  • 7
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...