in , ,

(video) Un nou producător ceh de automobile, MW Motors, şi-a prezentat primul său model

Compania MW Motors din oraşul ceh Štěnovice a devenit un producător de maşini. Primul său model este gata de producţia de serie şi doar urmează a fi certificat.

Noul Luka EV este un electromobil interesant, deoarece dezvoltatorii s-au inspirat în procesul de creare din lifehack-urile făcute publice pe site-ul Hackaday!

Primul model al MW Motors este un coupe cu forme clasice, din nou inspirate de la modele retro marca Volkswagen şi Aston Martin. Şasiul şi rama îi sunt făcute complet din aliaj de aluminiu, standardul 6061. Caroseria este realizată din fibră de sticlă şi poate fi vopsită în orice culoare comandată, chiar şi în două tonuri!

Automobilul măsoară în lungime 4.050 mm, în lăţime 1.620 de mm şi în înălţime doar 1.220 de mm! Ampatamentul este egal cu 2.300 de mm.

Vezi şi: (video) GENEVA 2018: Premieră mondială – LVCHI Venere Concept este un GT electric care va fi produs în Italia

MW Motors afirmă că Luka EV este primul autoturism uşor de serie cu motoare în fiecare roată. În total acestea generează doar 68 de CP. Setul de acumulatori este din nichel-cobalt-mangan şi are o capacitate de 21.9 kWh. Încărcarea lui în proporţie de 80% se face într-o oră, iar autonomia se ridică 300 de km datorită greutăţii reduse.

Iniţial, dezvoltatorii cehi au dorit să facă un automobil cu o greutate de doar 750 de kg, însă în cele din urmă va cântări 815 kg.

Caracteristicile dinamice preliminare nu impresionează, însă sunt decente: acceleraţie 0-100 de km/h în 9.6 secunde şi viteză maximă de 146 de km/h.

Automobilul mai dispune de sisteme precum: Torque Vectoring, Traction control sau ARBS (anti-lock regenerative brake system).

Vezi şi: (video) New York 2018: Apariţie specială – Acest MINI clasic poate rula 105 km doar cu energie electrică

După cum s-a menţionat, MW Motors a folosit lifehack-uri făcute publice şi pe baza ideilor de acolo a creat şi un habitaclu interesant. În nivel de echipare de bază există tapiţerie din piele pentru cele doar două scaune, sistem de climatizare, sistem multimedia cu ecran mare şi tactil, navigaţie, panou de bord digital, geamuri acţionate electric, inserţii decorative care imită fibra de carbon, cusături contrastante, un pachet de sisteme de siguranţă şi multe altele despre care va dezvălui detalii mai târziu.

Vânzările noului Luka EV vor începe în acest an. În prezent oricărui doritor i se poate organiza un test drive, iar în timpul apropiat va primi toate certificările necesare şi va mai suporta o serie de crash teste.

Firma caută deja persoane interesate de a deveni distribuitori. Preţul preliminar de start ar fi sub 20.000 de euro.

GALERIE FOTO:

Iti place articolul?