Dintr-o comună din Italia până la Chişinău, cu ambulanţa! Istoria interesantă şi tristă a unui moldovean adus să-şi vadă rudele

O istorie interesantă, dar cu final trist, a fost făcută publică pe un site de ştiri din provincia Monza e Brianza din regiunea italiană Lombardia. Crucea Roșie din comuna Agrate Brianza a căzut de acord să efectueze o misiune specială, un pic mai ieșită din comun, de curând, la sfârșit de ianuarie 2021.

Un echipaj de operatori au călătorit cu o ambulanţă, pe o distanţă de peste 4.000 de km, asistând un moldovean grav bolnav în vârstă de 60 de ani, îndeplinindu-i astfel dorinţa de a se vedea cu persoanele lui dragi. Traseul dus-întors a luat 50 de ore.

Bărbatul ajunsese în Italia tocmai pentru a putea primi tratamentul necesar pentru patologia sa. A fost oaspete al unor rude. Dar când starea de sănătate i s-a înrăutăţit dramatic, a cerut să-și poată îmbrățișa persoanele dragi din patrie. Cu ei ar fi vrut să-și petreacă timpul care îi mai rămâne de trăit.

„Pentru a realiza visul pacientului nostru, am plecat în trei, doi operatori împreună cu președintele comitatului local Matteo D’Alessandro. Am pornit pe drum și l-am însoțit pe bărbat până la destinația sa: am plecat către capitala Moldovei, pe 26 ianuarie, în jurul orei 18:00, și am călătorit aproximativ 30 de ore în fiecare direcție. În ultimii 150 de km am avut de-a face cu o furtună teribilă de zăpadă și temperaturi chiar sub -10 grade Celsius. Am continuat cu o viteză de 30 km/h după ce am montat lanțurile și trebuie să spun că a fost destul de dificil să păstrăm nu numai atenția, ci și ambulanța pe drum. Am ajuns la destinație în ziua de 29 ianuarie, în toiul nopții”, a povestit Niccolò Brembilla, unul dintre membrii echipajului.

La Chişinău a avut loc întâlnirea cu o altă ambulanță medicală pentru o reevaluare a stării pacientului, întrucât pe parcursul întregii călătorii a fost asistat doar de operatori. De fapt, nu era niciun medic sau asistente medicale la bord! Din fericire, starea i s-a dovedit a fi stabilă și astfel pacientul a reușit în cele din urmă să ajungă la el acasă în compania familiei.

Conform tv8.md, călătoria l-ar fi costat pe moldovean circa 4.400 de euro, bani achitați de rudele sale. Partea tristă a acestei istorii este că, din nefericire, chiar ieri a decedat.

Cmentariile sunt închise