Lewis Hamilton, despre lupta strânsă înainte de finalul sezonului: „Vreau să fiu cel mai purist pilot din Formula 1”
Pilotul Mercedes-AMG Lewis Hamilton, de șapte ori campion mondial de Formula 1, se luptă din nou pentru un titlu care l-ar face cel mai titrat pilot din istoria competiției. În prezent se află la egalitate cu legendarul Michael Schumacher în privinţa numărului de mari trofee obţinute.
Pe fondul unei bătălii strânse pentru campionat, care s-a transformat uneori în ciocniri între el și rivalul Max Verstappen de la Red Bull, Hamilton crede că modul în care câștigă este la fel de important ca și atingerea obiectivelor sale.
Într-un interviu amplu cu presa selectată, inclusiv Autosport, britanicul a declarat că este esențial să fie cel mai „pur” pilot care poate fi pentru că doar aşa nu pot exista îndoieli cu privire la realizările sale în Formula 1.
Doar lupta pură pe pistă – lecţie de la tatăl său în copilărie
„Tatăl meu m-a crescut şi m-a educat mereu așa. Întotdeauna mi-a spus că trebuie să-i răspunzi adversarului pe pistă. În copilărie, am fost uneori agresat – atât la școală, cât și la curse – și am vrut să ne învingem rivalii în mod corect, fără să intrăm în ei, nu prin coliziuni.
Dacă câștigi curat pe pistă, nimeni nu poate contrazice faptul că ești cel mai bun. Dacă există o coliziune, atunci rivalii pot spune întotdeauna: „Da, ai câștigat, dar a fost un accident, doar așa poți câștiga!?”
Vreau să mă comport cât mai curat și corect posibil – și să câștig prin viteză, prin muncă asiduă și determinare, pentru ca până la urmă nimeni să nu se îndoiască de ceea ce am realizat.”
Secretele luptelor cu adversari agresivi: prudență, disponibilitate de a ceda, amintirea permanentă despre scop și echipă
„Trebuie să fii foarte, foarte atent. De procedat cu mai multă atenție ca niciodată. În loc să oferi cuiva un motiv de îndoială, trebuie să înțelegi ce se poate întâmpla. Trebuie să fii mereu pregătit să eviți o coliziune cu orice preț, chiar dacă trebuie să mergi prea larg, să ieși de pe pistă – până la urmă vrei să ajungi primul la linia de sosire, nu?
Dacă ești încăpățânat și stai pe al tău până la capăt, pur și simplu vei face accident. Deci asta încerc să fac – încerc să evit coliziunile.
În cele mai multe cazuri, m-am descurcat bine cu asta. Da, este imposibil mereu să faci totul perfect, dar trebuie să ții cont de faptul că te lupți împotriva diferitor piloți – diferiți în agresivitatea lor și respectul față de adversar.
Dacă mașina ta se află pe traiectoria exterioară, atunci retragerea (cedarea) este întotdeauna o opțiune inteligentă dacă vrei să vezi steagul în carouri la linia de sosire. Dacă ești pe traiectoria interioară, atunci în unele situații chiar am acționat corect, aveam tot dreptul să o fac. Până la urmă, vorbim despre o luptă în condiții egale roată la roată.
De exemplu, uitați-vă la înregistrările incidentului de la Silverstone: roata mea din față era la același nivel cu roata lui din față. Și dacă în acel moment, de exemplu, am decis să acționez la fel cum a acționat Max în Brazilia – prin a continua să apăs acceleratorul, aș fi ieșit de pe pistă cu păstrarea poziției? Cum s-ar fi terminat? S-ar fi uitat stewarzii în regulament?
Nu sunt mândru – sunt gata să mă retrag pentru a lupta data viitoare. Înțeleg că uneori trebuie să mergi pe această cale. Că trebuie să fii mai inteligent.
Uneori, făcând acest lucru, poţi pierde puncte. Dar nu este vorba doar despre mine. La urma urmei, am 2.000 de membri ai echipei în spate și, dacă aş acţiona egoist, gândindu-mă doar la mine, îi pot dezamăgi pe acești oameni. Echipa va pierde potențiale bonusuri la sfârșitul anului. Ei vor trebui să muncească din greu și să reconstruiască mașina după un eventual accident. Da, mă gândesc și la aceste lucruri.”
Studiind biografiile principalilor rivali consideră generația tânără mai disperată
„Max nu a fost singurul cu care am avut o astfel de luptă. În timpul carierei mele, am avut o mulțime de rivali și toți erau diferiți. Și asta este interesant. Acum sunt mai în vârstă și pot să privesc mai în profunzime lucrurile, să studiez natura oponenților mei, biografia și educația lor.
La urma urmei, ceea ce ne modelează comportamentul de acum, acțiunile noastre – bune sau rele sunt aduse în discuție. Așa că da, încerc să rezolv lucrurile ca să înțeleg mai bine cu cine am de-a face.
Pe majoritatea circuitelor moderne, zonele de siguranță au devenit mult mai largi – și tocmai pe acestea cresc tinerii piloți. Eu când mi-am început cariera, majoritatea pistelor nu erau atât de sigure. Cred că atunci cursele erau mai interesante, riscul era mai mare, trebuia să faci toate lucrurile cu grijă și să nu ataci mereu la limită.
Atunci trebuia să forțezi lucrurile treptat, însă piloţii acestei generații pot exagera, zbura de pe pistă și apoi se pot întoarce calm pe aceasta. Costul erorii este acum mai mic. Aceasta este singura diferență majoră.
Am luptat cu diferiți adversari – au fost şi din cei care au spus un lucru, dar de fapt au făcut cu totul altceva. Am deja 36 de ani, sunt aici de ceva timp și nu este prima dată când întâlnesc un pilot cu trăsături bune și rele. Cred că acum am învățat mult mai bine să fac față unor astfel de situații. Mai ales cu presiunea din lumina reflectoarelor.
Știu că Max este un pilot foarte rapid și, în timp, va deveni mai puternic pe măsură ce va îmbătrâni. Amintiți-vă mine când aveam 24-25 de ani – și de greșelile pe care le-am făcut. Oh, Doamne… Da, aveam viteză, dar în afara cockpitului mi se întâmplau multe, eram în lumina reflectoarelor, statutul de favorit apăsa pe mine. Și mi se pare că în acei ani am făcut multe greșeli. Așa că acum nu vreau să dau vina pe alți piloţi pentru greșelile pe care le-am făcut eu însumi.”
Amintim că până la final de sezon au mai rămas doar două curse, una în Arabia Saudită şi alta în Emiratele Arabe Unite! Diferenţa în clasament dintre Lewis şi Max este de doar opt puncte, olandezul fiind la moment cap de listă! O singură greșeală îi poate costa pe ambii scump!
Cmentariile sunt închise