(video) Peste ocean i-a amploare furtul de maşini cu ajutorul noului Apple AirTag

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

AirTag, un dispozitiv de urmărire dezvoltat de Apple și lansat în primăvara acestui an, este un lucru cu adevărat util care costă doar 29 de dolari. Însă ce e util şi ieftin este folosit fără ezitare şi de răufăcători.

Astfel spus, aflaţi că peste ocean şi chiar deja în unele ţări din Europa Occidentală, i-a amploare fenomenul furtului de maşini, în mare parte scumpe, cu ajutorul AirTag!

De cealaltă parte, există tot mai mulţi șoferi care îşi ascund acest dispozitiv în automobilele personale pentru a le găsi cât mai repede şi cu precizie în caz că au teama că ar putea dispărea într-o bună zi.

Potrivit unui comunicat de presă al poliţiei regionale din York, Canada, hoții de mașini folosesc noua metodă pentru a urmări și a fura autovehicule scumpe. Cu ajutorul etichetelor inteligente hoții urmăresc deplasarea mașinii până la locul de reședință al victimei, mai departe de ochi curioşi şi multiple camere de supraveghere, acolo de unde pot încerca să o răpească.

Numai în regiunea York, din septembrie 2021 şi până acum, poliția a înregistrat cinci incidente în care hoții au folosit Apple AirTag pentru a fura maşini de lux. Infractorii iau la ochi mașinile scumpe pe care le găsesc în locuri publice și în parcări, plasând AirTag-ul într-un loc discret, cum ar fi bara de remorcare/protecţie sau capacul buşonului rezervorului de combustibil. 

Nu există nicio modalitate ca hoții să dezactiveze funcția Apple Item Safety Feature pentru a preveni urmărirea, care alertează utilizatorii când un AirTag străin este în apropiere și urmărește locația acestora. Cu toate acestea, nu toată lumea are un iPhone și nu toată lumea, atunci când este notificată, acționează conform recomandărilor.

Deși până acum doar cinci furturi de mașini au fost legate direct de AirTag, peste 2.000 de vehicule au fost furate în regiunea canadiană anul trecut, iar poliția consideră că etichetele inteligente vor fi folosite pe o scară mai largă în viitor.

Prin urmare, proprietarii de mașini au fost îndemnați să parcheze în garaje închise dacă este posibil și să verifice în mod regulat vehiculul de trackere, mai ales dacă au primit notificarea unui AirTag necunoscut în apropiere.

Chiar recent, un bărbat din Detroit a găsit un Apple AirTag în vehiculul său, un Dodge Charger Scatpack, după o călătorie la un mall sâmbăta trecută. După aproximativ două ore de cumpărături, când a ajuns acasă, a primit o alertă care spunea „AirTag found moving with you”. După mai multe ore de căutări dispozitivul a fost găsit ascuns într-un compartiment din spatele barei de protecție!

Cmentariile sunt închise