Noua lege din România privind folosirea telefonului la volan: Amenzi de peste 45000 de euro în primele două zile

Poliţia Română s-a apucat instant să le implementeze şi s-au dovedit a fi de-a dreptul eficiente. În doar două zile de la intrarea în vigoare peste Prut a noilor prevederi privind interzicerea folosirii telefonului mobil și a oricărui dispozitiv mobil în timpul condusului, polițiștii au aplicat peste 320 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea noilor reglementări, care s-au transformat în peste 45.000 de euro vărsaţi în bugetul de stat.

Acțiunile pentru prevenirea accidentelor și salvarea de vieți desfășurate de polițiști continuă.

FOTO: digi24.ro

În zilele de 12 și 13 octombrie 2019, la nivel naţional, au fost aplicate 310 sancţiuni, în valoare de 207.668 de lei româneşti (845.105 lei moldoveneşti), conducătorilor de vehicule care, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mișcare, nu au respectat interdicția de a ține în mână sau folosi cu mâinile în orice mod telefonul mobil sau a orice dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video.

În aceeași perioadă polițiștii au aplicat 17 sancţiuni, în valoare de 9.570 de lei (38.945 lei moldoveneşti), celor care au ținut în mână sau folosit cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mișcare, a telefonul mobil sau orice dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulația vehiculelor.

Vă reamintim că, spre deosebire de cadrul legal anterior din România, care viza exclusiv folosirea telefonului mobil, prin noile reglementări a fost interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducător, în timpul conducerii vehiculului aflat în mișcare.

Află mai multe: Atenţie! Sancţiuni mai dure pentru simpla ţinere în mână a telefonului mobil la volan, dacă eşti prins de Poliția Română

Cmentariile sunt închise