(video) Jaguar Land Rover introduce proiectul Vector – viitorul mobilităţii urbane
Grupul Jaguar Land Rover a prezentat Vector – un proiect al unei platforme electrice fără pilot, pe baza căreia va fi posibilă construirea de mașini cu aproape orice configurație și scop. A fost dezvoltat în colaborare cu experţii subdiviziunii National Automotive Innovation Centre a Universităţii din Warwick, Regatul Unit.
Compania britanică a primit deja acordul Guvernului de a testa drone pe drumurile Angliei. Prototipurile vor fi lansate pe drumurile publice în 2021.
Proiectul Vector reprezintă o cabină cu o formă dreptunghiulară, care este aşezată pe o nouă platformă în format “skateboard” sau mai bine spus un şasiu plat cu o baterie integrată sub podea între osii. Motoarele electrice, deși nu sunt integrate în roți, nu ocupă mult spațiu. Rezultatul este o bază universală cu o dispunere liberă, pe care este posibil de creat şi produs în masă vehicule cu orice tip de caroserie!
Nu este nimic nou în această abordare: alte companii au arătat prototipuri de platforme similare înainte. Întrebarea principală este cine va ajunge la producția de masă mai devreme decât alţii și, de asemenea, al cărui sistem va avea mai mult succes.
Unul dintre obiectivele finale ale proiectului Vector este îndreptarea către Destination Zero – filozofia JLR de a realiza un viitor cu zero emisii, zero accidente și zero congestionări în trafic.
Dezvoltarea unei platforme electrice fără pilot se desfășoară de câțiva ani în interiorul Jaguar Land Rover. Până astăzi toate “mişcările” erau secretizate, dar abia acum compania și-a declarat ambițiile în mod deschis.
În ceea ce privește configurația prezentată în imaginile din articol, este vorba de un monovolum cu uşi laterale glisante care se poate deplasa fără intervenţia şoferului. Cabina are patru scaune care se pot roti în jurul axelor acestora, fapt care permite pasagerilor să se așeze atât în direcția de deplasare, cât și unul în fața celuilalt.
Volanul și pedalele sunt încă păstrate, dar utilizarea lor este “opțională”. Spațiul cabinei experimentale a vehiculului vă permite să configurați scaunele atât pentru uz personal, cât și pentru transportul unor mărfuri/obiecte de dimensiuni reduse.
Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise