Ce se întâmplă cu atelierele de vopsitorie auto din Chișinău? Rândul de așteptare poate dura până în noiembrie

Proprietarii de automobile din Chișinău, care au nevoie de serviciile atelierelor de vopsire, stau în fața problemei că nu pot da mașinile în lucru din cauza cozilor imense.

Cele mai populare ateliere din Chișinău anunță rânduri ce pot dura chiar și până în luna noiembrie, iar problema principală pare să fie lipsa acută de specialiști.

“Nu avem suficienți lucrători. Numărul de automobile este în continuă creștere, însă specialiști în domeniu avem din ce în ce mai puțini”, ne-a comunicat Petru, proprietarul unui atelier din Chișinău.

Sincer să fiu, de o perioadă de timp ne luptăm pentru fiecare specialist, însă este foarte greu să-i ținem aici pentru că preferă să meargă peste hotare unde serviciile lor sunt achitate mai bine”, ne-a spus Igor, un alt proprietar de vopsitorie din capitală.

Pe de altă parte, proprietarii de automobile la fel nu sunt mulțumiți de situația creată.

Îmi doresc să vând mașina pe care o dețin și mi-am dorit să înlătur câteva zgârieturi de pe bara de protecție în baza contractului CASCO, însă potrivit service-ului trebuie să aștept două luni ca să pot da mașina în lucru”, a menționat Andrei, proprietarul unui autoturism Skoda.

Prin urmare, în cazul în care preconizați să apelați la un atelier de vopsitorie auto, sfatul nostru este să vă rezervați din timp un loc în rând, deoarece atelierele cele mai populare din Chișinău și care oferă un nivel înalt de calitate a lucrărilor înregistrează cozi din ce în ce mai mari!

Cmentariile sunt închise