Elon Musk, amendat cu $20 de mil. şi scos din postul de președinte al Consiliului de administrație al Tesla

Comisia americană pentru valori mobiliare și burse (SEC) a anunțat oficial rezoluția procesului deschis împotriva afaceristului Elon Musk, fondator Tesla. Acesta a fost acuzat oficial de escrocherie, iar primele informaţii în acest sens au apărut în seara zilei de joi, 27 septembrie 2018.

FOTO: variety.com

Situația a fost rezolvată în afara instanței: părțile au ajuns la o înțelegere. În primul rând, Elon Musk urmează să părăsească de bună voie postul de președinte al Consiliului de administrație al companiei Tesla, însă va păstra funcţia de CEO (director executiv). Pentru a putea fi reales în funcţia enunţată vor trebuie să treacă cel puţin trei ani de la pronunţarea acestei decizii, dar până atunci, Tesla va alege un nou preşedinte independent şi va include doi noi consilieri independenţi în consiliu.

În al doilea rând, Elon Musk va scoate din propriul buzunar, destul de larg, o sumă de 20 de milioane de dolari pentru a achita o amendă. O sumă similară va trebui să plătească şi însăşi compania Tesla.

Într-un astfel de mod, Elon Musk se va “spăla de păcate”, după ce, dacă vă mai amintiţi, acesta a declarat pe o reţea de socializare că Tesla este gata să treacă din mâini publice în private şi pentru aceasta există o “finanţare garantată”. De asemenea acesta a spus că acţiunile companiei vor fi cumpărate cu 420 de dolari per unitate, ceea ce a provocat un val de isterie printre acţionari, dar şi la bursă, acolo unde valoarea unei acţiuni a crescut considerabil.

Compania Tesla a fost pedepsită astfel anume pentru un “control insuficient al declaraţiilor publice (false) făcute de președintele Consiliului de administrație”.

FOTO: cnbc.com

Ca răspuns la toată această înţelegere, Comisia guvernamentală oprește urmărirea penală și va distribui suma de 40 milioane de dolari printre “investitorii afectați”. Ordinea şi procedura acestor plăți va trebui aprobată de o instanță. Este curios faptul că acordul părților îi eliberează pe Tesla și pe Musk atât de recunoașterea vinovăției, cât și de negarea ei. Deși, de fapt, acordul de a plăti amenzi şi de a părăsi postul înseamnă o recunoaştere a vinovăţiei în ţările civilizate, inclusiv de teama că instanţa ar putea lua o decizie mai dură.

Mai este interesant un lucru: pe paginile Tesla şi a lui Elon Musk de pe reţelele de socializare această situaţie nu este comentată. Musk scrie despre proiectele companiei SpaceX și despre dragostea sa pentru proprietarii de vehicule electrice, iar pagina companiei este plină de mesaje despre sedanul excelent Tesla Model 3.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/