(foto) Acest Lexus, complet echipat pentru off-road şi într-o stare foarte bună la ai săi 200000 de km parcurși, poate fi al tău

Bine cunoscutele modele Toyota Land Cruiser 200 și Lexus LX sunt considerate unele dintre cele mai bune vehicule de off-road, care pot sta la baza construcţiei unor maşini pentru expediţii.

O confirmare a acestui fapt a fost găsită în Statele Unite ale Americii, acolo unde un Lexus LX 470, pregătit pentru ieșiri complicate și de lungă durată în natură, a fost scos la vânzare prin licitaţie.

Conform istoriei SUV-ului produs în 2005, actualul proprietar l-a cumpărat în 2019, după care l-a modificat complet. Bugetul total al proiectului este evaluat la 64.000 de dolari.

În proces au fost implicaţi chiar şi experți Toyota, care, împreună, au crescut garda la sol a maşinii cu 6.35 cm, au instalat amortizoare RadFlo, bare de protecție rigide pentru off-road, sistem de troliu, iluminare cu LED-uri, roți cu jante de 17 inci în anvelope BFGoodrich KO2 A/T, un cort de acoperiș, panouri solare, sistem de livrare a apei calde și un spațiu suplimentar de depozitare, printre altele.

Sub capotă a rămas în continuare instalat V8-ul 2UZ-FE de 4.7 litri, cu 238 CP, dar şi transmisia automată standard în cinci trepte. Cutia de transfer a fost însă modificată, raportul fiind schimbat de la 2.488:1 la 3.12:1.

Pe odometrul acestui LX 470 este indicat un parcurs de aproape 200.000 km, însă ținând cont de modificările proaspete, viața maşinii de off-road abia începe. Starea în care se află în prezent este foarte bună (doar priviţi cum arată dedesubt).

Oferta curentă de licitaţie, la momentul publicării acestui articol, este de 35.000 de dolari. Deocamdată opt persoane s-au arătat interesate de maşină. Cine va fi noul posesor se va afla pe 31 iulie.

GALERIE FOTO:
(completă cu 190 de imagini AICI)

Cmentariile sunt închise