(foto) Audi A8 de 465.000 euro, cumpărat de Aeroport: Ce dotări poate avea și cât de bun îi este blindajul

Automobilul din acest articol l-am observat mai devreme pe drumurile din Moldova şi de când a apărut era singurul de felul lui din ţară, şi poate a rămas până în prezent aşa. Vorbim despre un Audi A8 L, un sedan de lux cu ampatament alungit, care mai este şi într-o versiune specială Security, ceea ce îl face de minim trei ori mai scump decât unul obişnuit.

Deoarece este un automobil care se face în bază de comenzi individuale şi toate detaliile mai picante, precum este acelaşi preţ, se cunosc doar de vânzător şi client, iată că printr-o instituţie de stat din Moldova, avem ocazia ca, pe cale oficială, să aflăm cât poate ajunge să coste un asemenea model.

Audi A8 L Security D4 0

Acum câteva ore, printr-un audit al Curţii de Conturi, s-a aflat că firma Avia Invest SRL, cea care a concesionat Aeroportul Internațional Chișinău, aloca sute de milioane de lei în alte scopuri, în loc să facă investiţii în el. Astfel, auditorii au constatat că Avia Invest SRL a cheltuit şi aproape jumătate de milion de euro pentru cumpărarea unui automobil Audi blindat, notează mold-street.com

Marian Lupu, preşedintele Curţii de Conturi, s-a arătat nedumerit de această achiziție şi a cerut explicaţii. În replică, Boris Salov, administratorul Avia Invest, a declarat că această achiziție de lux nu a fost inclusă în investiţiile în Aeroportul Chişinu şi are „alt scop”. La ce bun ar trebui un Audi A8 blindat în „dotarea” Aeroportului nu este clar şi nici alte detalii nu s-au oferit în acest sens.

Dar, trebuie de notat că automobilul în cauză a fost folosit intens în scopuri personale de către fostul primar de Orhei, actualmente parlamentar fugar.

Anterior această limuzină compactă mai era însoţită în deplasările omului de afaceri de câteva Mercedes-uri G-Class şi V-Class, dovadă fiind mai multe imagini care pot fi găsite cu uşurinţă în spaţiul virtual. Chiar şi numerele de înmatriculare „K KL 001”, care se găseau anterior pe un coupe Bentley Continental GT, au fost transferate în format nou „KKL 001” pe acest Audi. Ce soartă are acum şi va avea această maşină nu se cunoaşte.

Lăsând la o parte politicul şi revenind la automobilul propriu-zis, aflaţi că acesta a fost arătat pentru prima dată publicului larg în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, ediţia din anul 2015. Comenzile au fost deschise ulterior abia în aprilie 2016.

Producătorul de maşini premium a numit atunci acest sedan cel mai securizat Audi din istorie, asta pentru că, deja din echipare de bază poate satisface criteriile clasei VR 9 – standard de protecție balistică, la acel moment şi chiar încă în prezent îndeplinind cele mai stricte cerințe de securitate pentru un sedan „civil”.

Audi A8 L Security D4 1
Audi A8 L Security D4 3
Audi A8 L Security D4 5

Celula care îi înconjoară habitaclul este realizată dintr-o combinaţie de oțel blindat format la înaltă temperatură, țesătură aramidă, ceramică, un aliaj special de aluminiu și sticlă multi-laminată, cu alte materiale de protecție care se suprapun la tranziții. Pragurile din aluminiu includ profile rezistente balistic. Podeaua vehiculului este ranforsată/blindată şi realizată dintr-un aliaj de aluminiu special pentru a putea rezista armelor explozive, aceasta fiind testată cu succes pentru rezistență la încărcături explozive în conformitate cu directiva ERV 2010.

Geamurile portierelor, parbrizul și luneta încorporează sticlă specială cu un strat de policarbonat care inhibă posibilitatea ca aşchii să pătrundă în habitaclu (fiind rezistente la focuri de pistoale şi arme automate cu un calibru de 7.62 mm), cu funcție opţională de deschidere a ușilor și geamurilor laterale prin mecanisme electromecanice.

Anterior, A8 L Security, modelul pre-facelift, acelaşi care a fost folosit de Angela Merkel când ne-a vizitat în august 2012, îndeplinea cerinţele clasei de rezistență VR 7, însă avea şi el câteva din dotările găsite pe modelul mai nou.

Compania produce fiecare maşină în totalitate sub propria supraveghere în cadrul unui parteneriat între uzina sa din Neckarsulm și o fabrică securizată, top-secretă. Printre alte dotări, dar şi echipamente de securitate opționale, se numără:

  • sistem brevetat de ieșire de urgență prin balamale care sunt distruse prin dispozitive pirotehnice pentru ca uşa să poată fi desprinsă de corp;
  • sistem de stingere a incendiilor cu două rezervoare și duze-spray la arcurile roţilor, dedesubtul maşinii, la rezervorul de combustibil şi sub capotă;
  • un sistem de recirculare de urgenţă a aerului din habitaclu prin înlocuirea unuia cu potenţial toxic cu unul proaspăt din două cartușe sub presiune adăpostite într-un spaţiu protejat;
  • sistem de pornire de urgenţă a motorului, de la distanţă, prin semnal radio;
  • sistem de deblocare selectivă a ușilor;
  • un extractor de fum pentru interior;
  • un sistem de semnalizare cu LED-uri pentru conducere în cadrul unei coloane oficiale, suport pentru drapele, lumini intermitente, o sirenă, o pregătire sau instalare de rețele radio analogice și digitale pentru autoritățile și organizațiile de securitate, un telefon încorporat, un înregistrator de date despre accidente, o cameră spate suplimentară, un parbriz încălzit, inclusiv parțial ferestre laterale încălzite;
  • faruri LED (pe modelul cu V8 TFSI de 4.0 litri) sau Matrix LED (pe modelul cu W12 FSI), o cutie blindată (uși ceramice, cadru din aluminiu) cu baterie suplimentară în portbagaj care conţine toate sistemele necesare pentru comunicaţii;
  • baterie opțională și protecție pentru rezervorul de combustibil;
  • sistem intercom cu difuzor în spatele grilei radiatorului, microfoane pentru interior și la exteriorul vehiculului;
  • două scaune individuale reglabile electric în spate, scaune confortabile faţă cu sistem de ventilație şi de masaj opţional (scaun de relaxare opțional pentru pasagerul din faţă/ori pentru pasagerul din spate (dreapta) cu suport pentru picioare controlat electric, ventilație și masaj), o opţională consolă centrală continuă între cele două rânduri de scaune cu compartimente mari de depozitare, sistem de divertisment pentru pasagerii din spate cu două ecrane de 10.2 inci, masă rabatabilă opțională, un mini frigider și sistem auxiliar de încălzire;
  • tapiţerie nouă din piele Unicum pentru interior, jante forjate de 19 inci în anvelope care măsoară 255/70 şi au indice de sarcină mare 117, inele din polimer pe jante, sistem de monitorizare şi măsurare directă a presiunii în anvelope, o roată de rezervă opţională, sistem de climatizare automată pe patru zone şi cu un ionizator, jaluzele spate acţionate electric, sistem audio Bose surround, un tuner TV, sistem parking system plus cu sistem de camere surround, etc.
  • sistem Night Vision şi evident un pachet întreg de sistem de asistenţă şi protecţie pentru şofer;
  • altele.
Audi A8 L Security D4 7
Audi A8 L Security D4 9

Audi A8 L Security își asumă o poziție unică în segmentul său. Sistemul său quattro îl face singurul sedan de lux cu un sistem de tracțiune integrală, care este oferit direct de la producător ca un vehicul blindat. Cu toate acestea, poate opera o sarcină utilă maximă de 600 kg, care este cea mai bună cifră în domeniul competitiv.

Sub capotă pot fi instalate două motoare la alegere, maşina înmatriculată în Moldova avându-l pe cel de top. Un V8 TFSI biturbo de 4.0 litri ce pune la dispoziţie 435 CP şi 600 Nm de cuplu este oferit ca alternativă mai accesibilă la impunătorul W12 natural aspirat de 6.3 litri care produce 500 CP şi 625 Nm.

Viteza sa maximă este reglementată electronic în ambele cazuri la 210 km/h – o limită stabilită din cauza anvelopelor care posedă proprietăți excepționale de exploatare chiar şi dacă sunt sparte. Întregul șasiu al automobilului și tracțiunea integrală permanentă quattro sunt special concepute pentru a satisface cerințele ridicate de securitate.

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Vezi şi:

https://autoblog.md/video-investigatie-cum-kim-jong-un-a-facut-rost-de-un-mercedes-pullman-si-un-maybach-blindat/

https://autoblog.md/foto-cea-mai-rapida-masina-blindata-din-lume-este-deocamdata-un-audi-rs-7-sportback/

(video) Preşedintele Lukaşenko are o nouă limuzină blindată de top! Nu, nu e AURUS Senat

https://autoblog.md/video-masina-de-un-milion-de-euro-cu-care-a-mers-igor-dodon-la-intalnirea-cu-presedintele-turc/

Cmentariile sunt închise

https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://si-asik.tubaba.go.id/assets/kygacor/ https://surat.sumbawakab.go.id/upload/