in ,

OMGOMG WTFWTF AngryAngry COOLCOOL LoveLove LOLLOL

(foto) Doi adolescenți au decedat astă noapte într-un grav accident rutier în raionul Nisporeni. Unul dintre ei tocmai împlinise 16 ani

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram!
Le puteţi şi comenta acolo ;)

Accidentul a avut loc în această noapte în jurul orei 1:35 pe traseul dintre satele Bălăurești și Zberoaia.

Veniți la fața locului polițiștii au stabilit că un automobil de marcă BMW, condus de un minor de 16 ani, având ca pasageră pe prietena sa, ambii din raionul Nisporeni, nu s-a isprăvit cu controlul volanului și a derapat de pe traseu, tamponându-se într-un copac de pe marginea drumului.

O posibilă cauză a producerii accidentului ar fi fost viteza mare cu care circula mașina, în condițiile unui carosabil umed.

În urma impactului ambele persoane au decedat până la sosirea ambulanței. Băiatul astăzi a împlinit 16 ani. Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.