(foto) Noi informaţii despre situaţia din Chişinău şi din ţară. Pe alocuri există troiene de 50 de cm

Primăria municipiului Chişinău informează despre situaţia în oraş, la ora 14:30, ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile. La moment, 76 de utilaje ale ÎM Regia “Exdrupo” şi ale Regiei locativ-comunale sunt antrenate la curăţarea străzilor şi împrăştie material antiderapant. Se acţionează pe străzile principale, pe arterele pe care circulă transportul public şi pe căile de acces către suburbii.

Cea mai complicată situaţie se înregistrează pe str. Băcioii Noi. Chiar dacă nu a fost blocată, pe stradă se circulă complicat, iar utilajele de deszăpezire intervin pentru curăţarea arterei de circulaţie.

Vezi neapărat: (foto/video) LIVE Update: Şoferii ştiu cel mai bine ce se întâmplă la moment în capitală şi în ţară

De asemenea, peste 700 de muncitori intervin în teren la curăţatul trotuarelor şi în interiorul curţilor blocurilor de locuinţe. De dimineaţă, în oraş s-au înregistrat 14 rupturi de crengi, dar şi 28 de defecţiuni ale iluminatului public.

La situaţia de la ora 14:25, în capitală sunt înregistrate accidente rutiere pe străzile:

  • Petricani 21, partea carosabilă blocată din cauza accidentului;
  • intersecția străzilor: T.Vladimirescu – D.Rîșcanu;
  • Calea Ieșilor, intrare în municipiul Chișinău.

Primăria Chișinău informează locuitorii municipiului că pot semnala probleme grave și urgente privind situația drumurilor. Astfel, cetățenii pot suna la numărul de telefon 060133367, unde va răspunde domnul Caraman Oleg, coordonatorul celulei de criză, dar și la Dispeceratul Î.M “Exdrupo” – (022) 47 13 20.

Problemele semnalate de oameni vor fi introduse în sistem și vor fi prelucrate imediat, astfel ca în cel mai scurt timp posibil să fie rezolvate.

Inspectoratul Naţional de Patrulare recomandă şoferilor să fie foarte prudenţi. Pe teritoriul raioanelor Anenii Noi, Basarabeasca și Criuleni, pe trasee, se circulă cu vizibilitate redusă, iar vântul puternic pe alocuri a format troiene de zăpadă care au ajuns la 50 cm înălţime.

În ţară, conform datelor Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI, pentru prevenirea și lichidarea situațiilor excepționale în servantul de luptă sunt incluse 135 unități de tehnică, iar 375 de angajați intervin în teren pentru prevenirea situațiilor de risc.

Pe parcursul zilei de azi mai multe mijloace de transport au fost deblocate de salvatori în reginele de sud și centrul țării. În apropiere de localitatea Susleni, raionul Orhei 27 de autoturisme cu 48 de persoane, inclusiv 6 copii au fost deszăpezite de pompieri, după ce mașinale au rămas blocate în troiene.

La Telenești pe traseul M14 Bălți – Chișinău, șoferii din 6 camioane staționate au primit ceai și asistență din partea reprezentanților Secției Situații Excepționale Telenești. O ambulanță a fost deblocată de pompieri din zăpadă. Aceasta urma să ajungă la un pacient din localitatea Cobâlnea.

Alte 5 persoane din 2 unități de transport au primit ajutor după ce au rămas înzăpeziți în apropiere de localitatea Căinari. Intervențiile pompierilor pentru deblocarea autovehiculelor întroienite au avut loc la Nisporeni, Șoldănești, Orhei, Hâncești, Dubăsari, Cimișlia și mun. Chișinău.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise