(foto) Premieră: Noul Hyundai i30 N Drive-N Limited Edition – doar 620 pentru Europa
Hyundai Motor a anunțat ediția limitată i30 N Drive-N, o versiune exclusivă și specială a modelelor de performanţă din familia i30. Această ediție unică oferă aceeași experiență de conducere dinamică, dar cu un design exterior și interior distinctiv.
Producţia modelului a început din ultima săptămână a lunii aprilie, fiind planificat un volum limitat – 620 de unități fiind rezervate exclusiv pentru Hyundai Motor Europe, iar restul de 180 de unități pentru Hyundai Motor Company Australia.
Caracteristici cheie:
- Pentru a dezvolta i30 N Drive-N Limited Edition, Hyundai spune că a făcut mai bun actualul i30 N prin folosirea feedback-ului pieței, al jurnaliștilor și inspirația N-tuziaștiilor (comunitatea sa de fani Hyundai N).
- Ediția exclusivă este disponibilă în două stiluri de caroserie – hatchback sau fastback – și două culori de caroserie – Phantom Black Pearl și noul Serenity White Pearl.
- Exteriorul mai iese în evidență printr-un set de jante din aliaj forjat de 19 inci, cu finisaj mat bronz închis; insigne Hyundai negre; autocolante speciale pe lateral, față și spate; două insigne Drive-N dedicate în mat bronz închis pe aripile laterale.
- Insignele de pe i30 N Drive‑N Limited Edition afișează și coordonatele GPS ale casei modelelor N – Centrul de testare Hyundai Motor Europe de la Nürburgring, Germania. Mașinile de înaltă performanță Hyundai sunt dezvoltate, testate și perfecționate la Nürburgring-Nordschleife din 2011.
- Interiorul fiecărei maşini este echipat cu o insignă unică numerotată, care ilustrează poziția sa în volumul limitat de 800 de unități totale. În loc de piele, Alcantara cu cusături roșii va acoperi volanul, schimbătorul de viteze, cotiera și frâna de mână. Toate accentele care decorează interiorul vor fi de culoare roșie. Acest lucru se aplică centurilor de siguranță din față și din spate, butoanelor N de pe volan, inserțiilor și cusăturilor scaunelor N Light cu o nouă textură. Exclusive cu inscripții specifice sunt şi covoraşele.
- Modelul i30 N Drive-N Limited Edition vine, de asemenea, standard cu transmisie manuală sau opţional cu N DCT – transmisia Hyundai cu opt trepte şi cu dublu ambreiaj, dezvoltată in-house.
- Ediția limitată i30 N Drive-N vine standard cu un Performance Package, care e de regulă opţional. Pe lângă furnizarea a 280 CP, motorul asigură o putere plată, care generează mai mult cuplu și putere la turații mai mici pentru a profita de potențialul său în situațiile de condus de zi cu zi.
- Ca și în cazul noului i30 N facelift, versiunea cu N DCT a lui i30 N Drive-N Limited Edition oferă trei funcții de performanță N pentru o experiență și mai sportivă: N Power Shift, N Grin Shift și N Track Sense Shift. Folosind butonul N Grin Shift (NGS) de pe volan, mașina poate folosi un „boost” suplimentar de 10 CP pentru o durată de 20 de secunde.
- Pe lângă toate acestea, i30 N Drive-N Limited Edition va fi, de asemenea, complet echipat cu alte dotări ce sunt opţionale. Printre acestea se numără: o bară pentru sporirea rigidităţii în partea posterioră a maşinii, un acoperiș din sticlă și o listă extinsă de funcții de siguranță activă Hyundai Smart Sense.
- Maşina cu transmisie manuală mai dispune de Blind-Spot Collision Warning şi Rear Cross-Traffic Collision Warning, iar cea cu N DCT de Blind-spot Collision-avoidance Assist şi Rear Cross-Traffic Collision-avoidance Assist.
- Pentru un plus de confort și comoditate, se mai oferă un volan încălzit, un ecran tactil AVN mare de 10.25 inci și un încărcător wireless.
Preţul maşinilor nu a fost anunţat public.
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise