(foto) Subaru introduce noul Forester e-BOXER în Europa
Subaru Europe a anunțat astăzi lansarea noului Forester în Europa. Rămâne un model cheie în gamă încă de la momentul lansării sale în februarie 1997.
Cu peste 5 milioane de unități vândute la nivel global în ultimii 27 de ani și, în prezent, al treilea cel mai bine vândut model Subaru în Europa, noul Forester păstrează moștenirea acestui SUV capabil, care merge oriunde și oricând, venind acum redesenat într-un pachet mai matur, sofisticat și rafinat.
Caracteristici cheie:
Platformă
- Mașina păstrează combinația distinctivă de Permanent Symmetrical All-Wheel Drive cu sistemul de propulsie e-BOXER mild-hybrid unic și personalizat.
- Baza motorizării este un benzinar boxer natural aspirat de 2.0 litri (136 CP/182 Nm), cu injecție directă, modernizat la 24 de capitole.
- Iar CVT-ul Lineartronic s-a ales cu cinci actualizări și include un electromotor compact (17 CP/66 Nm).
- Este capabil de 0-100 km/h în 12.2 secunde și o viteză maximă de 188 km/h, deși are mai puțin de 1.7 tone greutate.
- Platforma Subaru Global Platform (SGP) a fost optimizată în continuare prin adoptarea unei construcții cu cadru interior complet, aplicarea mai largă a adezivului structural (lungimea acoperită între zonele de sudură prin puncte a fost extinsă de la aproximativ 8 m la aproximativ 27 m) și rigiditatea sporită a punctelor de montare a suspensiei, rezultând o caroserie mai rigidă și mai ușoară. Rigiditatea torsională a șasiului a fost mărită cu 10%.
- Noua servodirecție electrică cu două pinioane, cu reglaj EPS optimizat, are ca rezultat o senzație directă și naturală a direcției, fără întârzieri de răspuns. Cursa optimizată a pedalei de frână asigură un control mai bun.
- Cu piese importante, cum ar fi priza de aer frontală, textura subcapotei motorului și aripioarele amplasate pe diferite secțiuni, aerodinamica a fost îmbunătățită, oferind o mai bună stabilitate la condus.
- Noul Forester este echipat standard cu X-MODE cu funcție dublă (asistentul motor fiind acum aplicat și la mersul în marșarier), precum și cu Hill Descent Control care maximizează controlul și tracțiunea pe suprafețe alunecoase sau pe pante abrupte.
- Oferă flexibilitate într-o gamă mai largă de activități potrivite pentru condusul off-road cu o gardă la sol de 220 mm, lider în clasă, împreună cu unghiuri de atac-rampă-degajare mai mari (20.4-25.7-21 de grade). Își menține și capacitatea amplă de remorcare de 1870 kg.
Asistență și multimedia
- Tehnologia de asistență pentru șofer EyeSight, standard, este actualizată cu o cameră monoculară cu unghi larg nou adăugată și un nou radar frontal, îmbunătățindu-i semnificativ performanța de recunoaștere. Acesta vine cu 15 funcții (5 noi, 7 modernizate).
- Printre noile funcții se numără sistemul de oprire de urgență a condusului (în premieră pentru Subaru), care reduce riscul de accidente dacă șoferul nu mai poate conduce vehiculul.
- Sistemul de monitorizare a șoferului (DMS) echipat standard vine cu funcții de siguranță și confort îmbunătățite și nou adăugate.
- Noul Forester oferă niveluri optimizate de vizibilitate în toate direcțiile, cu montanți proiectați strategic și o suprafață vitrată mare, incluzând caracteristici noi, cum ar fi Multi-View Monitor 360° (în premieră pentru Subaru), oglinzi retrovizoare asferice și lămpi de colț cu LED pentru o vizibilitate mai bună pe timp de noapte.
- Noul Forester vine standard cu nouă airbaguri, inclusiv un nou airbag lateral pentru scaunul șoferului, care reduce gravitatea coliziunilor dintre ocupanți.
- Vine echipat cu un nou sistem de infotainment, ce rulează pe un monitor vertical Full HD de 11.6 inchi, care oferă o operabilitate mai bună.
- Comutatoarele fizice pentru funcțiile selectate continuă să fie furnizate pentru a minimiza distragerea atenției șoferului în timpul condusului.
- Dispune de conectivitate mai bună, inclusiv Apple CarPlay și Android Auto wireless, împreună cu navigație care acceptă acum Apple Maps și what3words.
- Un încărcător wireless de 10 W este disponibil, în timp ce porturi Type-C și Type-A se găsesc pe ambele rânduri de scaune.
Design exterior și interior
- Exteriorul noului Forester a fost redesenat semnificativ. Partea frontală mai lată și cu aspect mai ascuțit prezintă o grilă cu forme îndrăznețe care se conectează la lămpile subțiri de semnătură și la farurile negre. Aripile puternic bombate și linia laterală proeminentă subliniază stilul rafinat de SUV robust, în timp ce linia poziționată sus din spate leagă stopurile, iar hayonul prezintă un logo gravat al modelului.
- Noul Forester este disponibil în 11 culori exterioare (două noi) și cu jante de 18/19 inchi.
- Designul interior a fost îmbunătățit prin utilizarea de mulaje 3D care creează o linie orizontală puternică în întreaga cabină. Contururile fără sudură merg de la panoul de instrumente până la uși pentru a spori spațiul. Secțiunea transversală trapezoidală a panoului de instrumente și a ornamentelor contribuie și mai mult la aspectul de înaltă calitate.
- Confortul de rulare și capacitatea de utilizare au fost îmbunătățite datorită integrării unor scaune frontale care previn scuturarea capului și reduc durerile de spate și gât, precum și răul de drum în timpul călătoriilor lungi.
- Reducerea mișcării capului în raport cu oscilația caroseriei vehiculului este cu aproximativ 15%.
- Balansarea capului este redusă cu aproximativ 44%.
- În plus, tetiera mai subțire și zona umerilor scaunelor frontale oferă o vizibilitate și un acces mai bun pe scaunele din spate.
- Au fost modificate diverse componente care au permis, de asemenea, reducerea presiunii acustice din habitaclu, a zgomotului rutier și a zgomotului motorului.
- Amortizarea sunetului s-a îmbunătățit cu 39%, în timp ce claritatea conversațiilor a crescut cu 3.4% în față și cu 12.5% în spate.
- Noul Forester oferă un spațiu amplu în portbagaj (508-1720 litri) și este prevăzut cu cârlige și puncte de ancorare nou adăugate. Opțional, hayonul poate fi acționat electric prin senzor cu sistem Hands-Free Power Gate este disponibilă (în premieră pentru Subaru).
În Europa, vânzările noului model vor începe până la sfârșitul anului. Prețul estimativ de start – 40.000 de euro. Pentru 2025 este planificată lansarea unei motorizări PHEV.
Cmentariile sunt închise