(foto) UAZ introduce cea mai scumpă “Buhanka” din istorie, pentru expediţii

Uzina de automobile din Ulianovsk, Federaţia Rusă, introduce o nouă, cea mai scumpă versiune din istoria modelului legendar “Buhanka” – Expedition. Denumirea îi reflectă direct scopul: se adresează fanilor de ieşiri pe mai multe zile în off-road, cât mai departe de asfalt.

Pentru prima dată o versiunea expediționară a apărut pe SUV-ul Patriot, ulterior pe Hunter. De fapt, în astfel de modificări erau angajate şi până acum companii specializate, dar cu toate acestea, avantajul unei astfel de maşini din uzină este că toate echipamentele suplimentare sunt deja incluse în certificat şi nu ar trebui să existe o problemă la înregistrarea maşinii la autorităţile competente.

Drept bază pentru versiunea “Expedition” serveşte furgoneta-combi dedicată transportului de pasageri și de marfă UAZ-390995.

Versiunea specială are noi bare de protecţie masive şi ranforsate, cu bucle de remorcare, un bullbar, un troliu acţionat electric, cârlig de remorcare, elemente de protecţie a motorului şi a componentelor de suspensie/direcţie, dar şi un suport pe acoperiş pentru bagaje, care poate fi încărcat printr-o tipică scară prinsă de posteriorul maşinii.

Modelul mai este este echipat cu anvelope off-road BFGoodrich All-Terrain de mărimi 225/75 şi jante din oțel de 16 inci, vopsite într-o culoare neagră. O roată de rezervă se va găsi mereu la îndemână, asta pentru că este ataşată din nou de partea posterioară printr-un suport special.

Caroseria poate fi vopsită în doar două culori la alegere (le vedeţi în imagini). Esteticul este susținut de cusăturile albe contrastante ale scaunelor acoperite cu un material textil rezistent la apă.

Versiunea de bază a echipamentului include nişte scaune faţă încălzite (ceea ce este o opţiune pe modelele obişnuite) și un pachet Confort. Acesta din urmă include mânere exterioare pentru uși cu o nouă formă, o singură cheie pentru pornirea motorului și pentru a încuia/descuia uşile, nişte ferestre interioare glisante și un mecanism de blocare a uşii hayonului care poate fi deschis doar din interior.

În rest acest model de UAZ este unul standard: motor pe benzină ZMZ-40911 de 2.7 litri volum (112 CP), o cutie de viteze manuală cu 5 trepte de marcă BAIC, servodirecţie hidraulică, un sistem de tracțiune integrală și osii de tip Spicer. Echipamentul standard al versiunii Expedition include şi un sistem de blocare al diferenţialului spate.

Apropo, ca şi toate UAZ-urile fără capotă care se produc în prezent, acest vehicul are la fel un sistem ERA-GLONASS de apelare la urgenţă (cu microfon, difuzor, antenă), dar spre deosebire: centuri de siguranţă pe toate scaunele şi ABS, plus o masă între scaune, o priză la 12 V şi un sistem auxiliar de încălzite.

Preţul de start în Rusia îi este de 974.900 de ruble (practic 14.000 de euro) şi include şapte locuri pentru pasageri.

[embeddoc url=”https://api.uaz.ru/directus/storage/uploads/00000004789.pdf” download=”none”]

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Vezi şi:

https://autoblog.md/foto-uaz-lanseaza-o-versiune-jubiliara-a-modelului-buhanka-dotarile-exclusive-pe-care-le-are/

https://autoblog.md/video-turistii-au-ramas-uimiti-soferul-unui-uaz-452-demonstreaza-ca-nu-exista-situatii-fara-iesire/

(video) Moment haios. Un UAZ “Buhanka” se prăbuşeşte sub gheaţă după ce i-a fost trântită uşa

Cmentariile sunt închise