(foto) Un american a condus sute de kilometri uitându-se la drum printr-o mică gaură din parbrizul stricat

În Statele Unite, un Subaru avariat a fost tras pe dreapta pentru că al său conducător îl manipula uitându-se la drum doar printr-o mică gaură din parbrizul distrus! A şofat aproape orbește, dar totuşi într-un astfel de mod a reușit să traverseze mai multe state, iar pentru a-şi proteja ochii folosea o pereche de ochelari.

Un echipaj de patrulare din Montana a oprit acest break Subaru Outback pe autostrada Interstate 90. Aceasta este cea mai lungă din Statele Unite, măsurând aproape în total 5.000 de km. Câte state a traversat șoferul în aceste condiţii nu se menţionează exact, însă este vorba despre câteva sute de kilometri.

Automobilul a fost implicat evident într-un accident rutier destul de grav. În plus față de parbrizul crăpat și care aproape se ţine, aripa și ușa din stânga sunt foarte afectate, lipsă mai fiind şi un far. Probabil că există și alte daune care nu sunt vizibile în fotografie.

Poliţistul care l-a documentat a solicitat la faţa locului un transportor cu platformă pentru a duce maşina la destinaţie, şoferul fiind obligat să achite costurile necesare.

https://autoblog.md/video-accident-bizar-un-american-a-intrat-intr-un-cactus-urias-si-acesta-i-a-strapuns-in-forta-parbrizul/

Cmentariile sunt închise