Imaginea zilei: Automobiliști din Ucraina au fugit de război în stânga Nistrului

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Fugind acum de război şi profitând de o libertate de circulaţie mai mare, în urma unor măsuri întreprinse de mai multe state europene pentru a uşura tranzitul şi refugierea pe teritoriul lor, unor ucraineni nu le-ar fi chiar atât de frică şi nu ar vedea de ce să plece cât mai departe!

Deşi Ucraina a închis din 28 februarie frontiera pe segmentul cu regiunea transnistreană, restricţie activă şi în prezent, anume acolo, cât de incredibil nu ar fi asta, aleg mulţi să se oprească. Înainte de toate însă intră prin punctele de trecere ale frontierei noastre cu Ucraina, din afara segmentului menţionat, după care merg în regiune.

Să fie asta din cauza preţurilor mai mici la servicii sau a “protectoratului rusesc” (că ruşii nu-şi vor bombarda “pământul”)? Nu ştim. Cert însă este, dar şi bizar, că aceşti oameni mai aleg să se cazeze în hoteluri de genul Rossia de la Tiraspol, într-o regiune separatistă care e plină de armament tot rusesc…

Cmentariile sunt închise