Mijloacele de transport din stânga Nistrului vor putea fi înmatriculate cu numere neutre până în 2027

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Mijloacele de transport din stânga Nistrului vor putea fi înmatriculate cu numere neutre până la data de 31 decembrie 2026. Un proiect de lege care prevede extinderea acestui termen a fost votat astăzi în lectură finală de 72 de deputați.

Proiectul de lege a fost elaborat cu scopul de a susține locuitorii din raioanele de est ale țării care se confruntă cu dificultăți generate de nereglementarea conflictului transnistrean.

Astfel, cetățenii vor putea beneficia, în continuare, de mecanismul de documentare a mijloacelor de transport din regiunea transnistreană cu numere de înmatriculare neutre. În consecință vor putea accede în traficul internațional.

Numere neutre
FOTO: tribuna.com

De menționat că acest mecanism nu vizează autovehiculele folosite în activitate comercială. Totodată, persoanele care au domiciliul în alte localități decât cele situate pe teritoriul necontrolat nu își vor putea înmatricula mijloacele de transport cu numere neutre.

În 2018, autoritățile au oferit posibilitatea locuitorilor din zonă de a-și înmatricula mijloacele de transport cu numere neutre. Ulterior, după doi ani, termenul a fost prelungit. Măsura este necesară întrucât prevederile Convenției asupra circulației rutiere stipulează că persoanele pot accede în traficul internațional cu vehicule proprii doar dacă acestea sunt înmatriculate la autoritățile statului.

Un alt avantaj al numerelor neutre este că autoritățile statului pot verifica prin sistemul internațional de drept dacă mijloacele de transport nu sunt pierdute sau furate. De asemenea, șoferii pot fi identificați în traficul rutier și, în cazul implicării în accidente rutiere, pot fi trași la răspundere.

Până în prezent, la punctele de înmatriculare a unităților de transport deschise de ASP în orașele Tiraspol sau Rîbnița au fost luate la evidență peste 10.000 de vehicule. Interesul cetățenilor a crescut semnificativ după ce, în 2021, Ucraina a interzis trecerea frontierei moldo-ucrainene a autovehiculelor cu plăci de înmatriculare nerecunoscute, emise în stânga Nistrului.

Documentul va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Vezi și: (foto/update) Noile numere de înmatriculare verzi pentru mașinile electrice din Moldova au stârnit întrebări

Cmentariile sunt închise