În Odessa a fost descoperit un VAZ 2106 uitat într-un garaj timp de 25 ani
Caz mai puțin obișnuit în Odessa unde într-un garaj a stat la depozitare un exemplar VAZ 21063. Mașina aparținea unei bătrâne care a cumpărat acest exemplar încă în anul 1991. Pe atunci, ginerele proprietarei a mers la Moscova și a adus acest VAZ 21063 până în Odessa. Cu câteva zile în urma mașina și-a găsit un nou proprietar care a avut grijă să se împartă cu istpria acesteia.
Partea cea mai interesantă este că imediat cum a ajuns la destinație, mașina a fost parcată în garaj și a stat acolo timp de 25 de ani. Până și pe cadranul de bord se poate vedea că automobilul este practic nou. Doar 1.349 de kilometri sunt la bord, adică distanța exactă de la Moscova până la garajul proprietarei.
Motorul de sub capotă este pe benzină și are un volum de 1.3 litri care era preluat de pe modelul VAZ 21011. În ciuda acestui fapt, odată deschisă capota mașinii, motorul arăta extraordinar. Partea proastă este că proprietarii nu au efectuat pașii necesari de a pune la păstrare acest automobil, astfel pe el se putea vedea încă murdăria pe caroserie, iar motorul nu a fost pornit nici odată în 25 de ani.
Din păcate, mașina s-a ales totuși cu rugină în partea de jos, iar cel mai probabil noul proprietar va trebui să schimbe toate părțile din cauciuc și o bună parte a suspensiei.
Interiorul acestui VAZ 21063 este într-o stare imecabilă. Scaunele din față erau îmbrăcate în huse din polietelenă, iar în portbagaj a fost găsită roata de rezervă absolut nouă, o cutie cu vopsea exact ca cea de pe caroserie și capacele cromate de la roți.
sursa: Madeinmars.ru
Cmentariile sunt închise