Tesla are motive de îngrijorare? Sedanul Lucid Air costă mai ieftin decât un Model S

Compania chinezo-americană Lucid Motors a evaluat primul său model din gamă. Acesta va costa de la 52.500 de dolari, în timp ce o Tesla Model S în versiunea de bază, cu toate reducerile fiscale care pot exista în unele state din America, costă de la 63.800 de dolari.

Sedanul electric Lucid Air dispune în versiunea de bază de o autonomie egală cu 386 kilometri, comparativ cu 338 km pe care îi oferă Model S. Maşina mai are o tracţiune pe puntea din spate şi 400 de CP la activ.

De asemenea, standard, modelul va fi dotat cu toate sistemele şi dispozitivele necesare pentru sistemul de pilotare automată, scaune frontale cu reglare electrică în 12 poziţii, 10 airbag-uri, jante de 19 inci, blocuri optice cu LED-uri şi un sistem audio cu 10 difuzoare.

Pentru o taxă suplimentară compania va oferi clienţilor baterii mai voluminoase, care vor asigura o autonomie estimată între 507 şi 644 kilometri (maxim un Model S poate parcurge doar 507 kilometri), o unitate de propulsie cu două motoare electrice care produc în total 1.000 de CP şi un sistem de tracţiune integrală.

De asemenea, opţional, va mai fi disponibilă o suspensie adaptivă, acoperiş panoramic, scaune posterioare cu posibilitatea de a fi închinate la 55 de grade, scaune posterioare cu funcţie de masaj, ventilare şi încălzire, plus reglare în 22 de poziţii.

Printre alte dotări puse la dispoziţie pe versiunea de top a automobilului electric se numără jante de 21 de inci, sistem audio cu 29 de difuzoare şi o tapiţerie din materiale mai premium.

Vânzările modelului vor începe cu o versiune specială Launch Edition, a cărei preţ va depăşi 100.000 de dolari. În schimbul acestor bani clienţii vor primi maşina în echipare de top, cu motor de 1.000 de CP şi cu dotări stilistice unice.

Un Lucid Air cu 1.000 de CP poate accelera până la 96 de km/h în 2.5 secunde şi poate atinge o viteză maximă de 315 km/h. În schimb o Tesla Model S P100D are un timp identic de acceleraţie, însă viteza maximă este limitată la 250 km/h.

Când vor începe vânzările nu s-a anunţat încă. În prezent pe site-ul oficial poate fi lăsată o cerere de pre-comandă. O uzină care va produce astfel de maşini urmează a fi construită în Arizona, iar primele exemplare Air ar putea ajunge la clienţi abia în 2019.

Vezi mai multe detalii şi imagini despre modelul dat: (foto/video) Premieră: Lucid Air – concurentul lui Tesla Model S care are 1000 de cai putere

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/