(video) Cât costă cu adevărat “SUV-ul de 1000 de lei” al unui procuror din Chișinău? O singură opțiune e mai scumpă decât prețul declarat
După ce acum câţiva ani a devenit arhicunoscut faptul că judecătorul Mariana Pitic are în proprietate un Porsche Cayenne care a fost evaluat de aceasta la doar 11.000 de lei, iată că avem un nou lider la capitolul: cea mai ieftină maşină deţinută de o persoană cu funcţie publică, angajată a unei instituţii de stat!
Procurorul Aliona Railean din oficiul Centru al Procuraturii municipiului Chișinău are în posesie şi exploatează practic zilnic un SUV de model Hyundai Tucson, fabricat și procurat în 2016, pe care l-a evaluat în declaraţia de avere la doar 1.000 de lei!
Respectiv, putem spune că judecătorul Mariana Pitic s-a cam grăbit în alegere şi de altfel “îşi putea lua” de banii oferiţi în schimbul Porsche-ului tocmai alte 11 SUV-uri, deşi acestea nu sunt de talie premium precum este Cayenne 🙂
Potrivit declarației de avere și interese personale, semnată la 29 martie 2019, Aliona Railean se declară proprietară a automobilului. Aceasta a fost surprinsă de reporterii anticoruptie.md venind la muncă cu această mașină.
Noi, cei de la AutoBlog.MD, analizând modelul de maşină pe care l-am avut şi noi în trecut în redacţie, am putut constata următoarele: un astfel de SUV care este relativ nou nu poate nici într-un caz să coste doar 1.000 de lei!
Aflaţi că doar culoarea maşinii costă 400 de euro pentru că este o opţiune, iar aceleaşi faruri LED alţi 600 de euro pentru că la fel reprezintă o dotare opţională. Grila cromată a radiatorului este o altă opţiune care costă 150 de euro, iar sistemul Keyless Entry (de închidere/deschidere a maşinii fără cheie, de la distanţă, inclusiv prin apăsarea unui buton de pe mânerul uşii) valorează alţi 550 euro. Respectiv, concluzia este clară: oricare din aceste opţiuni depăşeşte valoarea declarată a bunului care nu poate să coste puţin peste 50 de euro!
Potrivit informaţiilor oficiale, un astfel de automobil are în showroom un preţ de start de 20.900 de euro dacă sub capotă are un benzinar de 2.0 litri care vine împreună cu o cutie de viteze automată şi un sistem de tracţiune integrală (ceea ce reprezintă configuraţia de bază). Cu dotările opţionale incluse preţul total ar trebui să fie de aproximativ 22.500 de euro!
Interesant mai este faptul că Aliona Railean a mai raportat în declarația de avere și interese personale încă trei automobile:
- o Dacia Sandero fabricată în 2013 și procurată în 2018 pentru suma incredibilă de 20.000 de lei (Dacia Sandero mai scumpă decât un Hyundai Tucson?!?)
- un Mercedes 208 D fabricat în 1995 și procurat în 2014 cu doar 10.000 de lei (o maşină fabricată în 1995 să fie mai scumpă decât una fabricată în 2016?!?)
- un Lexus RX 300 fabricat în 2005 și procurat în 2014 cu 110.000 de lei (?)…
Aliona Railean este angajată în Procuratura municipiului Chișinău din 1 ianuarie 2017. Procurorul a raportat pentru anul 2018 venituri din salariu de 235.100 de lei și venituri de 5.750 din activitatea didactică prestată la Institutul Național al Justiției.
Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.
Cmentariile sunt închise