(video) Cel mai rapid Porsche 928 din lume se va putea cumpăra la licitaţie în luna mai

La o licitaţie care va fi organizată de casa Mecum în luna mai se va încerca vânzarea unui Porsche 928 unic. Produs în 1978, exemplarul a devenit datorită modificărilor ulterioare cel mai rapid reprezentant al acestui model din lume. Viteza sa maximă poate depăşi 375 de km/h!

Majoritatea modificărilor au fost efectuate de atelierul 928 Motorsports. Acolo a primit, de exemplu, o unitate de propulsie alternativă sub forma unui V8 marca Porsche, al cărui volum a fost mărit până la 6.54 litri. Benzinarul este cuplat la o cutie de viteze mecanică Tremec cu şase trepte (tip transaxle), cu diferențial Getrag și trei ambreiaje.

Motorul a fost echipat cu un sistem custom de admisie cu plenuri duble de 12.6 litri, alte supape şi arbori cotiți, o unitate electronică de control proprie, un alt sistem de evacuare a gazelor de eşapament și un supercharger Vortech, printre altele. Rezultatul – 1.130 CP și 1.296 Nm de cuplu.

Suspensia a fost complet reproiectată pentru a include, de exemplu, amortizoare duble reglabile, precum și arcuri elicoidale și bare antiruliu de la 928 Motorsports. Jantele forjate de 18 inci sunt acoperite cu anvelope sport marca Hoosier.

Unele părți ale corpului sunt detașabile, iar capota, bara din faţă și aripile sunt făcute dintr-o singură bucată. Compartimentul interior este echipat cu o cușcă de protecţie, un sistem de stingere a incendiilor și un rezervor de combustibil ignifug cu un volum de 80 de litri. Greutatea totală a mașinii sport este de sub 1.300 kg.

Acest Porsche 928 deţine recordul mondial de viteză din clasa sa, stabilit pe poligonul de teste TRC din Ohio. Anul trecut a fost accelerată acolo până la 377 km/h.

https://www.youtube.com/watch?v=EVazwoJUEpA

În plus, în 2009, acelaşi Porsche a devenit cea mai rapidă mașină cu tracțiune integrală din “cursa către nori” de pe Pikes Peak, iar în 2011 a fost cea mai rapidă dintre toate modelele similare în cursa de viteză organizată pe teritoriul lacului secat Bonneville, Utah.

https://www.youtube.com/watch?v=mnSzKjxpoLU

Coupeul are şi un nume propriu – The Meg – provenienţa sa fiind de la Megalodon, cel mai mare rechin preistoric. Câţi bani exact se doresc în schimb nu se menţionează.

Pe acest canal de YouTube puteţi urmări cum s-a construit.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/