(video) Dacă noul volan de pe Tesla Model S şi Model X e viral, atunci să vedeţi cum arată noul “levier” al cutiei de viteze

Reîmprospătarea recentă a modelelor Tesla Model S și Model X nu numai că le-a adus un volan original și un monitor mai mare pe bordul acestora, dar a eliminat şi maneta din spatele volanului, care purta rolul unui levier al cutiei de viteze.

Cum dar se controlează maşinile în privinţa acestui aspect? Iată un răspuns!

Judecând după imaginile disponibile, mai nou se va propune ca activarea modurilor Drive şi Reverse din Park să fie realizată prin simple swipe-uri pe marginea stângă a monitorului central tactil. Acolo se poate observa un mic glisor cu pictograma mașinii, care trebuie mutat în sus sau în jos (înainte sau înapoi), comutând astfel modurile de funcționare ale motoarelor electrice.

Motor Authority crede că această soluţie pare puțin gândită și mai periculoasă decât levierul fizic tradițional. În primul rând, nu există semne D sau R pe ecran, care indică direcția de deplasare, astfel încât nu este clar pentru moment în ce mod este inclusă cutia de viteze (probabil literele se arată pe panoul de bord din spatele volanului?). În al doilea rând, din acest filmuleţ putem vedea că interfața sistemului pare a funcţiona lent, ceea ce complică și mai mult problema, însă nu se exclude că unul sau câteva update-uri de software vor rezolva toate neajunsurile.

În al treilea rând, șoferul poate confunda pur și simplu unde să mute glisorul și să includă treapta greșită, ceea ce ar putea duce la un accident sau situație de accident. În cele din urmă, oprirea ecranului ar putea “opri” şi cutia de viteze?! Iar un alt factor care agravează situația este posibilitatea evidentă a uitării de a include mașina electrică în modul de parcare, ceea ce crește și probabilitatea producerii unui accident.

Nu se știe încă dacă o astfel de schemă de control va fi de fapt aplicată pe maşinile menţionate când vor ajunge pe piaţă. Compania încearcă acum să convingă autoritățile de reglementare americane că noul volan inventat în locul celui tradițional este sigur atât în ​​timpul conducerii, cât și în caz de accidente. Dacă va reuşi, cel mai probabil în funcţie de piaţă, va oferi noul volan în combinaţie cu levierul virtual al cutiei de viteze, cât şi un volan cu formă tradiţională, cu sau fără o manetă de control a cutiei de viteze în spatele său.

Cmentariile sunt închise

https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://si-asik.tubaba.go.id/assets/kygacor/ https://kpta.teknik.unpas.ac.id/info/ https://piramida.cimahikota.go.id/storage/banner/