(video) „Moartea” cu coasa a ajuns şi în sectorul Buiucani. Cui îi aparține ideea şi reacțiile oamenilor
În această săptămână, dacă vă mai amintiți, v-am relatat despre faptul că „Moartea” îi pândea pe cei care traversau neregulamentar bulevardul Dacia. Un bărbat s-a îmbrăcat complet în negru şi a luat o coasă în mână, mișcându-se pe lângă spaţii care se folosesc des pentru a trece perpendicular drumul cu multiple benzi, atrăgându-le atenţia.
De la bun început crezusem că era inițiativa proprie a unui concetățean, care a fost marcat de accidentele din ultima perioadă şi astfel a încercat să sensibilizeze cumva societatea, cu forţele proprii. Însă ideea aparţine de fapt colegilor de la Jurnal TV şi face parte dintr-o campanie tematică, numită „Nu trece dincolo!”
Pe lângă bd. Dacia, personajul a apărut și pe strada Ion Creangă. Vă invităm și pe voi să vedeți care au fost reacțiile oamenilor, unele de-a dreptul fără comentarii…
Atrageți atenția şi la vârsta oamenilor care au fost surprinși că încalcă mai des!
Vezi şi:
Frumos din partea lor. Bravo trebuie informata lumea
Moartea cu coasa la Buiucani
este din Haita Kuliokarului sioban !
Desi intentia e pozitivă, după mine, scenariul e amoral. Mult mai sănătos și frumos ar fi fost, dacă de propagarea regulamentului s-ar fi ocupat postul de radio, unde pe timpuri eista si o emisiune specializată ,,ORA CĂLĂTORULUI,, ce avea priză la public. Acolo s-ar putea face și educație culturală, patriotică, muzicală etc etc. Dar din păcate, unele posturi TV si RV au devin asemenea celei cu COASA. Propagă doar sentimente/emotii negative, distructive. Evidente și nițel mascate, pentru a genera disperarea șe lipsa de speranță