(video) Premieră mondială: BMW Seria 5 facelift! Ce aduce nou

O prezenţă puternică, un interior plin de detalii rafinate, soluţii de electrificare care îmbunătăţesc eficienţa şi inovaţii de ultimă oră în domeniile asistării condusului, al controlului/operării şi al conectivității, toate şi multe altele ajută noul BMW Seria 5 facelift să-şi consolideze poziţia ca reprezentant foarte sportiv, eficient şi progresiv în segmentul premium al clasei superioare.

Ce aduce noul facelift-ul pe aceste maşini, lansate din start în caroserii actualizate sedan şi break:

  • Designul exterior al BMW Seria 5 este scos în evidenţă de lini clare, elegante şi sportive. Grila BMW a crescut în dimensiuni şi acum coboară mai mult spre bara de protecţie. Este încadrată de un contur dintr-o singură bucată, ceea ce inspiră putere.
  • Conturul mai subţire al farurilor oferă o intepretare nou, modernă, a designului consacrat BMW. Dispuse una lângă cealaltă, două surse de lumini de zi în formă U sau, opţional, în formă L creează o grafică precisă şi modernă. Noile faruri LED complete, care includ lumina de viraje adaptivă, faza lungă BMW Selective Beam cu efect anti orbire, cu tehnologie Matrix, dar şi asistentul de fază lungă sunt oferite opţional.
  • BMW Laserlight sunt de asemenea disponibile opţional acum pentru toate variantele BMW Seria 5! La ambele variante opţionale de faruri, luminile de zi îndeplinesc şi rolul de semnalizatoare.
  • Muchiile negre şi noua grafică L asigură un impact vizual marcant pentru stopurile noului BMW Seria 5 facelift. Stopurile şi luminile de frână sunt integrate într-un ansamblu comun, care acum formează un singur grup optic cu lentile externe tridimensionale proeminente.
  • Indiferent de linia de echipare şi motorul specificat, toate modelele noului BMW Seria 5 au terminaţii trapezoidale ale eşapamentului! Sunt disponibile noi culori pentru caroserie şi noi modele de jante cu dimensiuni între 18-20 inci.
  • Pachetul M Sport aduce un design mai puternic prin elementele aerodinamice noi şi proporţionate dinamic. Noile culori pentru exterior şi jantele BMW Individual Air Performance – aflate la debut – sunt alte noutăţi de design. Construcţia inovatoare a jantelor exclusiviste din aliaj uşor determină o reducere a masei şi a coeficientului aerodinamic cu 5%. Impactul este o reducere a emisiilor cu 3 grame CO2 per km în ciclul de test WLTP pentru modelele cu motor cu ardere internă şi 2 grame CO2 per km în ciclul de test WLTP şi un kilometru în plus de autonomie electrică pentru modelele plug-in hybrid. BMW Group devine primul producător din lume care combină janta de aluminiu turnat cu inserţii speciale pentru optimizarea aerodinamică!
  • În plus, o nouă versiune M Sport Edition a noului BMW Seria 5 va fi disponibilă de la lansare într-o serie limitată de 1.000 de unităţi (în ambele caroserii)! Specificaţia sa exclusivă include pachetul M Sport, jantele Air Performance specifice modelului şi un finisaj metalizat în culoarea Donington Grey.
  • Monitorul central de 10.25 inci sau cel opţional de 12.3 inci, butoanele cu design nou de pe consola centrală şi volanul sport îmbrăcat în piele (disponibil standard), cu butoane multifuncţionale revizuite, evidenţiază interiorul foarte rafinat.
  • Echiparea standard a noilor BMW Seria 5 Sedan şi BMW Seria 5 Touring include acum şi control automat al climatizării, cu două zone de reglaje în faţă!
  • Noile completări ale listei de opţiuni includ scaune M multifuncţionale cu tetiere integrate (până acum rezervate pentru M5) cu o gamă largă de reglaje, noi benzi decorative pentru interior şi tapiţerie a scaunelor cu decoraţiuni Sensatec perforate.
  • Din toamna anului 2020, tehnologia BMW eDrive de ultimă generaţie va fi combinată cu un motor pe benzină, cu patru cilindri, pentru a alimenta nu numai noile BMW 530e Sedan şi BMW 530e xDrive Sedan, ci şi noile BMW 530e Touring şi BMW 530e xDrive Touring. Motorul pe benzină va produce o putere maximă de 184 CP, în timp ce motorul electric dezvoltă 109 CP. Puterea maximă a sistemului PHEV este de 252 şi poate urca pentru intervale scurte de timp la un maxim de 292 CP cu ajutorul funcţiei XtraBoost. Autonomia electrică este de 58-62 de kilometri pentru noul BMW 530e Touring şi de 53-56 de kilometri pentru noul BMW 530e xDrive Touring.
  • Apariţia noului BMW 545e xDrive Sedan în toamna anului 2020 va extinde selecţia de variante plug-in hybrid. La acest model, motorul electric de 109 CP este combinat cu un propulsor pe benzină, cu şase cilindri dispuşi în linie, care generează 286 CP, rezultând o putere totală de 394 CP şi un cuplu impresionant de 600 Nm. Noul BMW 545e xDrive Sedan oferă o autonomie electrică de 54-57 de kilometri. Noul BMW 545e xDrive Sedan sprintează de pe loc şi la 100 km/h în numai 4.7 secunde.
  • Serviciul digital BMW eDrive Zone este disponibil standard la toate modelele plug-in hybrid. Această funcţie unică trece automat automobilul în modul de funcţionare full electric când acesta intră într-o “zonă verde”.
  • Tehnologia mild hybrid, introdusă în premieră la modelele BMW 520d şi BMW 520d xDrive în toamna anului 2019, va oferi acum performanţe îmbunătăţite cu consum de combustibil mai mic şi confort îmbunătăţit la condus pentru toate variantele de motorizări cu patru şi cu şase cilindri ale noului BMW Seria 5! Montarea unui generator 48V foarte puternic şi a unei baterii suplimentare permite un nivel foarte ridicat de generare de energie la frânare şi de stocare. Această energie poate fi folosită atât pentru alimentarea sistemului electric 12V, cât şi pentru a uşura sarcina asupra motorului termic şi a-i oferi un plus de putere. Generatorul-demaror produce un impuls electric care oferă instantaneu un supliment de 11 CP, adăugând un plus de dinamism atât la demaraj, cât şi la accelerare în mişcare. De asemenea, un generator-demaror puternic creşte şi eficienţa prin asistarea motorului atunci când se rulează la viteze constante şi prin îmbunătăţirea confortului atunci când sunt utilizare funcţiile Auto Start-Stop şi coasting. La deccelerare, atunci când automobilul se apropie de o intersecţie sau o coloană de maşini, de exemplu, la viteze mai mici de 15 km/h motorul cu ardere internă se opreşte automat. În regim de coasting, la viteze între 25 şi 160 km/h, motorul  este de asemenea oprit automat. Funcţionarea în modul coasting este disponibilă atât în modul ECO PRO, cât şi în modul COMFORT, iar la ridicarea piciorului de pe pedala de acceleraţie, motorul este decuplat de la transmisie şi oprit.
  • Alături de motorul V8 de 530 CP de sub capota lui BMW M550i xDrive Sedan, noul BMW Seria 5 vine cu o varietate de alte trei motoare pe benzină şi trei motoare diesel care generează între 184 CP şi 340 CP. Sistemul de injecţie directă de la propulsoarele pe benzină funcţionează la presiune crescută, ceea ce înseamnă o eficienţă mai mare, în timp ce tehnologia de supraalimentare cu două turbine, care acum este disponibilă la toate variantele diesel, asigură o livrare şi mai spontană a puterii alături de o eficienţă crescută.
  • Toate motoarele sunt combinate standard cu o transmisie Steptronic cu opt trepte. Tracţiunea integrală inteligentă BMW xDrive este oferită ca dotare standard sau opţional pentru toate variantele de model, cu excepţia motorizării entry-level pe benzină.

Lista motoarelor disponibile (mai multe caracteristici în documentele de la final de articol). Toate motoarele diesel dispun de turbo compresie în două etape, iar tehnologia BMW TwinPower Turbo pentru benzinare include un sistem de injecţie optimizat:

  • BMW 530e Sedan (BMW 530e xDrive Sedan): motor pe benzină cu patru cilindri în linie, sistem hibrid plug-in cu motor electric sincron, transmisie Steptronic cu opt trepte, (BMW xDrive). Motor cu combustie: capacitate: 1.998 cm3, putere: 184 CP la 5.000 – 6.500 rpm, max. cuplu: 300 Nm între 1.350 – 4.000 rpm. Motor electric: Putere: 109 CP, max. cuplu: 265 Nm. Putere combinată a sistemului: 292 CP, max. cuplu combinat: 420 Nm. Accelerare 0-100 km/h în 5.9 secunde (5.9 secunde), viteză maximă: 235 km/h (235 km/h), viteză maximă (în regim de rulare electric): 140 km/h (140 km/h). Autonomie electrică 62 – 67 km (56 – 58 km). Standard de evacuare: Euro 6d.
  • BMW 530e Touring (BMW 530e xDrive Touring): motor pe benzină cu patru cilindri în linie, sistem hibrid plug-in cu motor electric sincron, transmisie Steptronic cu opt trepte, (BMW xDrive). Motor cu combustie: capacitate: 1.998 cm3, putere: 184 CP la 5.000 – 6.500 rpm, max. cuplu: 300 Nm între 1.350 – 4.000 rpm. Motor electric: Putere: 109 CP, max. cuplu: 265 Nm. Putere combinată a sistemului: 292 CP, max. cuplu combinat: 420 Nm. Accelerare 0-100 km/h în 6.1 secunde (6.1 secunde), viteză maximă: 225 km/h (225 km/h), viteză maximă (în regim de rulare electric): 140 km/h (140 km/h). Autonomie electrică 58 – 62 km (53 – 56 km). Standard de evacuare: Euro 6d.
  • BMW 545e xDrive Sedan (de la 11/2020): motor pe benzină cu şase cilindri în linie, sistem hibrid plug-in cu motor electric sincron, transmisie Steptronic cu opt trepte, BMW xDrive. Motor cu combustie: capacitate: 2.998 cm3, putere: 286 CP la 5.000 – 6.500 rpm, max. cuplu: 450 Nm între 1.500 – 3.500 rpm. Motor electric: Putere: 109 CP, max. cuplu: 265 Nm. Putere combinată a sistemului: 394 CP, max. cuplu combinat: 600 Nm. Accelerare 0-100 km/h în 4.7 secunde, viteză maximă: 250 km/h, viteză maximă (în regim de rulare electric): 140 km/h. Autonomie electrică 54 – 57 km. Standard de evacuare: Euro 6d.
  • BMW 520i Sedan: motor pe benzină cu patru cilindri în linie, tehnologie mild-hybrid, transmisie Steptronic cu opt trepte, tracţiune spate. Capacitate: 1.998 cm3, putere: 184 CP la 5.000 – 6.500 rpm, max. cuplu: 290 Nm între 1.350 – 4.250 rpm. Accelerare 0-100 km/h: 7.9 secunde, viteză maximă: 235 km/h. Standard de evacuare: Euro 6d.
  • BMW 520i Touring: motor pe benzină cu patru cilindri în linie, tehnologie mild-hybrid, transmisie Steptronic cu opt trepte, tracţiune spate. Capacitate: 1.998 cm3, putere: 184 CP la 5.000 – 6.500 rpm, max. cuplu: 290 Nm între 1.350 – 4.250 rpm. Accelerare 0-100 km/h: 8.3 secunde, viteză maximă: 225 km/h. Standard de evacuare: Euro 6d.
  • BMW 530i Sedan (BMW 530i xDrive Sedan): motor pe benzină cu patru cilindri în linie, tehnologie mild-hybrid, transmisie Steptronic cu opt trepte, tracţiune spate (tracţiune integrală x Drive). Capacitate: 1.998 cm3, putere: 252 CP la 5.200 – 6.500 rpm, max. cuplu: 350 Nm între 1.450 – 4.800 rpm. Accelerare 0-100 km/h: 6.4 secunde (6.3 secunde), viteză maximă: 250 km/h (250 km/h). Standard de evacuare: Euro 6d.
  • BMW 530i Touring (BMW 530i xDrive Touring): motor pe benzină cu patru cilindri în linie, tehnologie mild-hybrid, transmisie Steptronic cu opt trepte, tracţiune spate (tracţiune integrală x Drive). Capacitate: 1.998 cm3, putere: 252 CP la 5.200 – 6.500 rpm, max. cuplu: 350 Nm între 1.450 – 4.800 rpm. Accelerare 0-100 km/h: 6.7 secunde (6.6 secunde), viteză maximă: 250 km/h (250 km/h). Standard de evacuare: Euro 6d.
  • BMW 540i Sedan (BMW 540i xDrive Sedan): motor pe benzină cu șase cilindri în linie, tehnologie mild-hybrid, transmisie Steptronic cu opt trepte, tracţiune spate (BMW xDrive). Capacitate: 2.998 cm3, putere: 333 CP la 5.500 – 6.250 rpm, max. cuplu: 450 Nm între 1.600 – 4.800 rpm. Accelerare 0-100 km/h: 5.2 secunde (4.9 secunde), viteză maximă: 250 km/h (250 km/h). Standard de evacuare: Euro 6d.
  • BMW 540i xDrive Touring: motor pe benzină cu șase cilindri în linie, tehnologie mild-hybrid, transmisie Steptronic cu opt trepte, doar cu BMW xDrive. Capacitate: 2.998 cm3, putere: 333 CP la 5.500 – 6.250 rpm, max. cuplu: 450 Nm între 1.600 – 4.800 rpm. Accelerare 0-100 km/h: 5.2 secunde, viteză maximă: 250 km/h. Standard de evacuare: Euro 6d.
  • BMW M550i xDrive Sedan: motor V8 pe benzină, transmisie Steptronic cu opt trepte, BMW xDrive. Capacitate: 4.395 cm3, putere: 530 CP la 5.500 – 6.000 rpm, max. cuplu: 750 Nm între 1.800 – 4.600 rpm. Accelerare 0-100 km/h: 3.8 secunde, viteză maximă: 250 km/h. Standard de evacuare: Euro 6d-TEMP.
  • BMW 520d Sedan (BMW 520d xDrive Sedan): motor diesel cu patru cilindri în linie, tehnologie mild-hybrid, transmisie Steptronic cu opt trepte, tracţiune spate (BMW xDrive). Capacitate: 1.995 cm3, putere: 190 CP la 4.000 rpm, max. cuplu: 400 Nm între 1.750 – 2.500 rpm. Accelerare 0-100 km/h: 7.2 secunde (7.2 secunde), viteză maximă: 235 km/h (232 km/h). Standard de evacuare: Euro 6d.
  • BMW 520d Touring (BMW 520d xDrive Touring): motor diesel cu patru cilindri în linie, tehnologie mild-hybrid, transmisie Steptronic cu opt trepte, tracţiune spate (BMW xDrive). Capacitate: 1.995 cm3, putere: 190 CP la 4.000 rpm, max. cuplu: 400 Nm între 1.750 – 2.500 rpm. Accelerare 0-100 km/h: 7.6 secunde (7.6 secunde), viteză maximă: 225 km/h (222 km/h). Standard de evacuare: Euro 6d.
  • BMW 530d Sedan (BMW 530d xDrive Sedan): motor diesel cu șase cilindri in linie, tehnologie mild-hybrid, transmisie Steptronic cu opt trepte, tracţiune spate (BMW xDrive). Capacitate: 2.993 cm3, putere: 286 CP la 4.000 rpm, max. cuplu: 650 Nm între 1.500 – 2.500 rpm. Accelerare 0-100 km/h: 5.6 secunde (5.4 secunde), viteză maximă: 250 km/h (250 km/h). Standard de evacuare: Euro 6d.
  • BMW 530d Touring (BMW 530d xDrive Touring): motor diesel cu șase cilindri in linie, tehnologie mild-hybrid, transmisie Steptronic cu opt trepte, tracţiune spate (BMW xDrive). Capacitate: 2.993 cm3, putere: 286 CP la 4.000 rpm, max. cuplu: 650 Nm între 1.500 – 2.500 rpm. Accelerare 0-100 km/h: 5.7 secunde (5.6 secunde), viteză maximă: 250 km/h (250 km/h). Standard de evacuare: Euro 6d.
  • BMW 540d xDrive Sedan: motor diesel cu șase cilindri in linie, tehnologie mild-hybrid, transmisie Steptronic cu opt trepte, doar cu BMW xDrive. Capacitate: 2.993 cm3, putere: 340 CP la 4.400 rpm, max. cuplu: 700 Nm între 1.750 – 2.250 rpm. Accelerare 0-100 km/h: 4.6 secunde, viteză maximă: 250 km/h. Standard de evacuare: Euro 6d.
  • BMW 540d xDrive Touring: motor diesel cu șase cilindri in linie, tehnologie mild-hybrid, transmisie Steptronic cu opt trepte, doar cu BMW xDrive. Capacitate: 2.993 cm3, putere: 340 CP la 4.400 rpm, max. cuplu: 700 Nm între 1.750 – 2.250 rpm. Accelerare 0-100 km/h: 4.8 secunde, viteză maximă: 250 km/h. Standard de evacuare: Euro 6d.
  • Există o serie de sisteme de şasiu sofisticate, concepute pentru îmbunătăţirea efectivă a agilităţii şi dinamicii sau a confortului de condus. Suspensia adaptivă oferă amortizoare controlate electronic care pot adapta răspunsul individual pe fiecare roată, pentru un plus de confort şi stabilitate sportivă. Adaptive Drive combină amortizoarele reglate electronic cu barele stabilizatoare anti-ruliu.
  • Suspensia M Sport oferă o setare sport pentru un răspuns deosebit de dinamic. Suspensia M Adaptivă combină amortizoarele controlate electronic, sistemul adaptive drive şi o setare sport a suspensiei.
  • Suspensia M Adaptivă Professional combină toate aceste soluții cu Direcţia Integrală Activă (roţi directoare spate). Cea mai recentă versiune a acestui sistem, disponibilă opţional, poate veni în ajutorul conducătorului în timpul manevrelor prin întoarcerea roţilor spate chiar şi la viteze mai mici de 3 km/h. Sistemul funcţionează, ca până acum, cu întoarcerea roţilor spate în sensul opus faţă de roţile spate, pentru manevrabilitate la viteze mici. Roţile spate sunt bracate în acelaşi sens cu roţile faţă pentru stabilitate la viteze mari. Sistemul este comandat electronic şi asigură, în plus, stabilitatea direcţională a maşinii, putând fi combinat acum şi cu sistemul de tracţiune integrală, inclusiv pe modelele plug-in hybrid!
  • Acum, etrierele roşii sunt disponibile ca alternativă la cele de culoare albastră ca diferenţiere vizuală pentru frânele M Sport.
  • Sistemele de asistare a condusului disponibile pentru noul BMW Seria 5 facelift îmbunătăţesc confortul la condus pe distanţe lungi, dar cresc şi siguranţa în situaţiile în care conducătorul nu are o vizibilitate bună. Sistemul de avertizare la părăsirea benzii, inclus cu opţiunea Driving Assistant, oferă acum şi facilitatea de revenire pe bandă prin intermediul asistentului de direcţie.
  • Cea mai recentă versiune a asistentului de control al direcţiei şi al benzii, inclus ca parte a noului pachet Driving Assistant Professional, aduce şi navigaţie activă. Acest sistem foloseşte datele de navigaţie pentru a observa în avans când va fi necesară o schimbare a benzii, iar aceasta poate fi efectuată cu uşurinţă folosind asistentul de schimbare a benzii.
  • Există şi o funcţie nouă numită “formarea automată a benzii de urgenţă”, care intervine pentru a ghida maşina spre cea mai potrivită parte a benzii sale, în ambuteiajele de pe autostradă.
  • Gama de funcţii ale Parking Assistant a fost extinsă odată cu adăugarea asistentului de marşarier, care preia controlul direcţiei în timp ce parcurge înapoi distanţe de până la 50 de metri.
  • Noul Drive Recorder permite conducătorilor să înregistreze şi să stocheze imagini din jurul automobilului (un fel de cameră de bord, până la 40 de secunde de video)!
  • Iar reprezentarea 3D a zonei înconjurătoare pe panoul de instrumente oferă o imagine de ansamblu îmbunătăţită asupra situaţiei actuale a traficului, a stării sistemelor de asistare a condusului şi a posibilelor acţiuni pe care le oferă.
  • Atât BMW Live Cockpit Plus – disponibil standard, cât şi BMW Live Cockpit Professional (opţional) aduc noul sistem de operare BMW 7.0 în BMW Seria 5, împreună cu o serie de servicii digitale suplimentare. Pe lângă calcularea foarte rapidă şi precisă a traseelor şi a timpilor de sosire sau actualizarea la intervale scurte a datelor de trafic în timp real, BMW Maps, noul sistem de navigaţie bazat pe cloud, permite conducătorilor să aleagă orice cuvânt când selectează o destinaţie!
  • Asistentul personal inteligent BMW cu funcţionalitate extinsă este disponibil acum la noul BMW Seria 5 ca dotare standard.
  • Funcţia standard de integrare a smartphone-ului este compatibilă acum atât cu Apple CarPlay, cât şi cu Android Auto.
  • O altă noutate este funcţia de actualizare software la distanţă care permite ca funcţii modernizate ale automobilului şi servicii digitale suplimentare să fie importate “over-the-air” în maşină.
  • Un head-up display este încă o dotare opţională.

Gama largă de inovaţii tehnologice de la bord deschide calea pentru ca gama de modele cu cea mai mare tradiţie în portofoliul BMW să scrie un alt capitol din povestea sa de succes. Peste 600.000 de unităţi BMW Seria 5 Sedan şi BMW Seria 5 Touring au fost acum vândute în întreaga lume de la lansarea actualei generaţii de modele!

Introducerea pe piaţă a noului BMW Seria 5 va începe în iulie 2020. Ambele modele vor fi produse la uzina BMW din Dingolfing, în Bavaria. Noul BMW Seria 5 Sedan va fi construit şi de partenerul de producţie Magna Steyr din Graz (Austria). Versiunea cu ampatament lung a sedanului este fabricată exclusiv pentru piaţa chineză în cadrul uzinei Dadong a joint-venture-ului BMW Brilliance Automotive din Shenyang.

Evenimentul de prezentare în reluare:

Preluarea articolelor de pe AutoBlog.MD se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD.

Materialele de pe AutoBlog.MD sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

De către cititori, like-urile şi share-urile articolelor SUNT SALUTATE!

Iată specificaţiile tehnice ale versiunilor anunţate, în detalii:

[embeddoc url=”https://autoblog.md/media/2020/05/The_new_BMW_5_Series_Sedan_Specifications.pdf” download=”none”] [embeddoc url=”https://autoblog.md/media/2020/05/The_new_BMW_5_Series_Touring_Specifications.pdf” download=”none”]

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise