(video) Tragedie într-un sat din nordul ţării. Doi minori s-au izbit mortal cu motocicleta într-un bloc compact din beton
Nerespectarea regulilor de circulație face din nou face victime, inclusiv printre cei care nu le cunosc! Doi frați şi-au pierdut viaţa acum câteva ore într-un grav accident rutier. A avut loc noaptea trecută în jurul orei 23:00, la ieșire din satul Chetrosu din raionul Drochia.
Conform datelor oficiale ale poliţiei, s-au stins din viaţă conducătorul de 16 ani a unei motociclete, care avea drept pasageri fratele său de 14 ani, ambii locuitori ai satului Șuri din același raion. Din cauza nerespectării vitezei de deplasare, primul a pierdut controlul ghidonului și a intrat frontal într-o placă din beton relativ compactă de pe marginea drumului. În urma impactului, ambii au decedat pe loc din păcate.
Minorul de 16 ani nu deținea permis de conducere, iar mijlocul de transport aparținea unor rude, nefiind înmatriculat. Polițiștii urmează să stabilească dacă motocicleta Haojin 200 a fost transmisă minorilor sau aceștia ar fi luat-o fără permisiunea proprietarului. De cealaltă parte, în reportajul video ataşat se menţionează că motocicleta aparţinea băiatului de 16 ani, care şi-a cumpărat-o din banii adunaţi de el, conform declaraţiilor rudelor.
Cmentariile sunt închise