(video) Un centru auto din Dubai, deschis abia un an în urmă, are sub acoperiş echivalentul a peste $100 de milioane

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Emiratele Arabe Unite sunt unul dintre paradisurile în care există cele mai multe supercaruri per kilometru pătrat, iar oricine vizitează această ţară nu are cum să nu observe unul. Dar călătoriile, mai ales a entuziaștilor auto, pot deveni chiar mai interesante dacă aleg să intre şi prin showroom-uri cu maşini, unele dintre care corespund unor adevărate muzee, dar ce-i drept cu modele mai contemporane la vitrine.

Un astfel de dealer din Dubai, care s-a deschis în iunie 2021, a reuşit într-un termen restrâns să devină popular şi asta pentru că în prezent maşini în valoare totală de peste 100 de milioane de dolari îşi au o reşedinţă practic permanentă sub acoperişul său. Zeci au fost vândute în această perioadă, iar locurile libere se completează rapid cu alte modele exotice.

Potrivit managerului F1rst Motors care a condus acest tur virtual, doar clădirea a avut de suferit o reparaţie destul de costisitoare. Aproximativ 400.000 de dolari au fost cheltuiți doar pentru iluminat. Are amenajat în interior şi un studio special cu fundal alb, bine iluminat pentru a se genera un număr minim de umbre, în care automobilele pozează sau sunt filmate pentru conţinut de Instagram.

Centrul auto este specializat exclusiv în mașini rare și foarte scumpe, printre care se numără atât modele noi, cât şi rulate. Cele din urmă trec printr-un proces meticulos de detailing înainte de a ajunge în obiectivele foto şi la vitrină. La momentul înregistrării acestui reportaj, de exemplu, erau la vânzare modele precum McLaren P1, P1 GTR și Speedtail, mai multe Ferrari SF90 Stradale și LaFerrari Aperta, Porsche 918 Spyder cu pachet Weissach, etc.

În showroom se află şi rarităţi precum Bugatti Divo (peste 10 din 40 fiind anume înregistrate în Dubai) și Lamborghini Sian, în valoare de 9.4 şi respectiv 5 milioane de dolari. Iar cea mai scumpă mașină aflată în vânzare este un Porsche 911 GT1 Strassenversion, evaluat la 15.8 milioane de dolari.

De la bun început, proprietarii afacerii au simțit că au ales o clădire prea mare pentru un dealer auto, dar acum se planifică şi folosirea etajului doi. Pe lângă mașini, compania ce administrează centrul auto mai vinde imobile și bijuterii.

Cmentariile sunt închise