(video) Un şofer a tras pe dreapta ca să filmeze o maşină capcană a INP. Trebuie să vezi unde era ascunsă
Majoritatea maşinilor capcană folosite de Inspectoratul Naţional de Patrulare pentru a depista vitezomanii cu ajutorul radarelor sunt exemplare Dacia Logan de culoare albă şi cu numere de înmatriculare MAI. Acestea şi-au demonstrat de mai multe ori eficienţa, asta pentru că nu toţi şoferii le sesizează şi sunt perfecte în a înregistra încălcările mai ales prin localităţi, acolo unde conducătorii nu reduc mereu viteza până la 50 de km/h.
Un tânăr şofer cu privire ageră a observat recent, de la distanţă, o astfel de maşină capcană care era ingenios ascunsă. A tras pe dreapta, s-a coborât din automobil şi a filmat autovehiculul cu numerele MAI 9864 care era poziţionat în faţa unui tractor! Acesta se afla pe drumul republican R 34 care trece prin localitatea Goteşti din raionul Cantemir.
Amintim că potrivit legislaţiei, maşinile capcană pot fi parcate în locuri unde este permisă staţionarea, iar înregistrarea vitezei şi imaginilor se efectuează astfel ca mijlocul de transport auto supus măsurării să fie înregistrat din spate.
Vezi şi: (video) INP arată cât de uşor îi este să prindă vitezomani şi să-i amendeze cu maşinile capcană
Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi imagini foto/video pe pagina noastră de Facebook, pe blog la secţiunea Contact sau la adresa contact@autoblog.md
Cmentariile sunt închise