(video) Vine iarna mai devreme în acest an? Pe Transfăgărăşan s-a așternut primul strat de zăpadă

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

În România au venit brusc frigurile. Vreme deosebit de rece pentru această perioadă a fost anunțată în mai multe judeţe din țară, unde a plouat pe arii extinse, iar la munte s-a depus peste noapte, în weekend, un strat serios de zăpadă.

Pe Masivul Ceahlău, de exemplu, a nins ca în povești. Stratul de zăpadă a atins aproximativ 10 centimetri.

Prima zăpadă a căzut și pe Transfăgărășan. Drumarii au ieșit cu utilajele de deszăpezire și au împrăștiat material antiderapant pe drumul spre Bâlea Lac.

Direcția Regională de Drumuri şi Poduri Brașov a acționat azi noapte cu 6 utilaje proprii care au răspândit 21 de tone de material antiderapant. În acest moment se circulă în condiții de iarnă pe DN 7C – Transfăgărășan, în județul Sibiu respectiv pe DN 12C; DN 13A si DN 13B în județul Harghita.

Şoferilor de maşini care nu sunt pregătite pentru condiţii de iarnă nu li se recomandă traversarea drumului montan!

Amintim că şoşeaua Transfăgărășan se află pe Drumul Naţional 7C (152 km) ce leagă Transilvania de Muntenia, traversând cel mai înalt lanţ muntos din România, Munţii Făgăraş, pe o distanţă de aproximativ 92 km. prin judeţele Argeş şi Sibiu. Şoşeaua ajunge la altitudinea maximă de 2.042 metri la Bâlea Lac.

Drumul este închis pe o porţiune de 27 kilometri timp de 8 luni din an, iarna şi primăvara, din cauza pericolului de avalanşe, căderi de stânci, alunecări de teren ş.a. În perioada 29 iunie – 31 octombrie 2019, DN 7C – TRANSFĂGĂRĂŞAN este DESCHIS pe toată lungimea din localitatea Bascov (km. 0) până la intersecţia cu DN 1 (km.152).

Bâlea Lac:

Vezi şi: (video) Jochen Neerpasch, creatorul BMW Motorsport, a pilotat mai multe modele emblematice pe Transfăgărăşan

Vezi şi: (video) Noul MINI Cooper SE a ajuns în România pe Transfăgărăşan! Filmul aventurii

Vezi şi: (video) Exclusiv: AutoBlog.MD a surprins pe Transfăgărăşan momentul când BMW-ul era scos din prăpastie

Precipitaţii s-au înregistrat şi în alte regiuni ale României:

Bucovina, Masivul Rarău:


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...