(video) Vis împlinit: Lando Norris a intrat în lista piloților câștigători ai Marelui Premiu din Monaco
Pilotul britanic Lando Norris a obținut o victorie impresionantă duminică la Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Norris a parcurs cei 260,286 km ai circuitului stradal din Monte Carlo într-o oră, 40 de minute, 33 de secunde și 843 de miimi.
Menţiune: Pentru că videoclipurile din articol sunt protejate de drepturi de autor, acestea pot fi vizualizate doar pe Youtube şi nu direct de pe blog. Însă un click merită pentru a vedea cele mai tari momente ale cursei!
Norris i-a devansat pe monegascul Charles Leclerc, care a încheiat cursa la 3 secunde și 131 de miimi în urma sa, și pe australianul Oscar Piastri, liderul Campionatului Mondial, care a trecut linia de sosire la 3 secunde și 658 de miimi.
Cvadruplul campion mondial en titre, Max Verstappen, s-a clasat pe locul al patrulea, la 20 de secunde și 572 de miimi, în timp ce britanicul Lewis Hamilton, care a pornit de pe poziția a șaptea a grilei după o penalizare de trei locuri pentru că l-a jenat pe Verstappen în calificări, a încheiat pe locul cinci.
Aceasta este a șasea victorie din cariera lui Lando Norris și prima sa reușită de la cursa inaugurală a sezonului, desfășurată la jumătatea lunii martie, în Australia. Performanța sa de la Monaco îl apropie și mai mult de liderul clasamentului piloților.
În clasamentul Campionatului Mondial al piloților, Oscar Piastri rămâne lider cu 161 de puncte, urmat îndeaproape de Lando Norris cu 158 de puncte. Max Verstappen ocupă poziția a treia cu 136 de puncte, urmat de George Russell cu 99 de puncte și Charles Leclerc cu 79 de puncte.
La constructori, McLaren-Mercedes domină clasamentul cu 319 puncte, fiind urmată de Mercedes-AMG cu 147 de puncte, Red Bull cu 143 de puncte, Ferrari cu 142 de puncte și Williams-Mercedes cu 54 de puncte.












Cmentariile sunt închise