(foto) O nouă făcătură a chinezilor de la Zotye. Au copiat de această dată Range Rover Sport

La sfârşitul anului trecut, chiar înainte de Revelion, pe internet au apărut schiţele oficiale ale unui nou model pregătit de compania Zotye – T800, o maşină care se asemăna foarte mult cu Range Rover Sport? Ei bine, iată că în mai puţin de un an, constructorii chinezi au făcut un SUV real care a fost numit deja T900!

Compania a copiat anterior modelul Porsche Macan, dar de data aceasta au făcut-o mai considerabil, nerușinarea ne mai având limite.

Ceea ce vedeţi mai jos chiar este o maşină autentică și care are aproape aceleași proporții. Este greu de spus dacă dimensiunile sunt exact identice cu cele ale unui Range Rover Sport, însă vizualizarea profilului arată un capăt frontal ușor scurtat. Acest lucru se datorează faptului că sub capotă se află un motor mai mic.

Informaţiile ne spun despre prezenţa unui benzinar de 2.0 litri şi cu patru cilindri, care produce cu ajutorul unui turbo compresor 230 de CP şi 350 de Nm. Cutia de viteze este un automată cu opt trepte, iar levierul ştiţi cu al cui se aseamănă.

În interior, lucrurile devin puțin derutante. Volanul turtit şi cu trei spiţe arată de parcă a fost scos de la un Porsche. Pe de altă parte, panoul de bord digital şi ecranul sistemului multimedia sunt întâmplător asemănătoare cu cele din maşini Mercedes-Benz, stând împreună sub un cozoroc unic.

Mai jos pe consola centrală vedem la fel o secţiune cu butoane în stil asemănător celor găsite pe unele automobile europene, precum și un levier rotativ care se instalează pe maşini Jaguar Land Rover şi care se ridică la pornirea motorului.

Noul T900 vine şi chiar cu un habitaclu tapiţat cu piele, cu scaune profilate, climatizare separată pentru pasagerii din spate, un sistem audio decent şi un acoperiș panoramic de sticlă.

Designul exterior, în față și spate, arată totuşi puţin diferit față de cel al unui Range Rover Sport, cu o grila frontală cromată imensă și cu faruri rectangulare asemănătoare celor de pe Audi Q7. Partea din spate are un aspect prelucrat mai atent, cu o bandă cromată conturată, care trece peste stopurile mai largi şi care contribuie la accentuarea lățimii mașinii.

Vezi şi: (foto) Chinezii de la Zotye îi uimesc din nou pe constructorii europeni. Au copiat noul VW Tiguan

Vezi şi: Copia lui Porsche Macan va fi mai rapidă decât toate versiunile modelului autentic, în afară de Turbo

Zotye T900 este așteptat să fie lansat în China la începutul anului 2019, prețurile începând de la 170.000 de yuani (21.500 de euro). Comparativ, Range Rover Sport are un preţ de start acolo de 1.02 milioane de yuani (129.000 de euro).

Vezi şi: (foto) 12 maşini chinezeşti care copiază cu neruşinare designul modelelor originale

Vezi şi: (foto) Accidentul anului: Un Range Rover Evoque s-a întâlnit cu o copie de a sa

Cmentariile sunt închise