(video) Lewis Hamilton a câştigat pentru a patra oară pe circuitul Marina Bay din Singapore

Britanicul Lewis Hamilton se îndreaptă uşor spre a cuceri un nou titlu de campion mondial în Formula 1. Acum câteva ore, în statul Singapore, pilotul Mercedes-AMG a câștigat pentru a patra oară pe circuitul Marina Bay.

Menţiune: Pentru că videoclipurile din articol sunt protejate de drepturi de autor, acestea pot fi vizualizate doar pe Youtube şi nu direct de pe blog. Însă un click merită pentru a vedea cele mai tari momente ale cursei!

După ce şi-a demonstrat forţa în calificări, acesta a luat un start ideal în cursă, însă britanicul a fost stopat după doar câteva momente din cauza intervenției mașinii de siguranță. Sergio Perez de la Force India l-a trimis într-un zid de protecție pe colegul său, Esteban Ocon, după virajul 3, iar Safety Car-ul a fost trimis pe pistă. Ocon a fost singurul pilot care a abandonat cursa.

Sergio Perez a mai demonstrat în timpul cursei un comportament nesportiv şi a avut un conflict cu pilotul Williams Serghei Sirotkin.

După restart, Hamilton s-a trezit în spatele său cu Sebastian Vettel, plecat al treilea din grilă. Însă pilotul Mercedes nu a avut emoții în niciun moment și a controlat impecabil ritmul de cursă.

Mai mult, Vettel a forțat o strategie agresivă, însă după schimbul de anvelope a fost depășit de Max Verstappen şi până la finalul celor 61 de tururi nu a putut trece de acesta. Olandezul a încheiat Grand Prix-ul pe locul al 2-lea și a urcat pe podium pentru prima dată la Singapore.

Vettel a fost al treilea și a cedat alte zece puncte în clasamentul general. Diferența actuală dintre Lewis Hamilton și germanul de la Ferrari este de 40 de puncte. Valtteri Bottas și Kimi Raikkonen au sosit pe locurile 4 și 5.

Următoarea etapă de Formula 1 va avea loc la 30 septembrie în oraşul Sochi din Federaţia Rusă. Până la finalul sezonului au mai rămas doar 6 curse.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise