(video) Încalcă pentru că le este comod sau pentru că îşi doresc asta? Situațiile în care au fost surprinși doi şoferi

Curios este de ce nu toţi şoferii conduc în acelaşi fel după ce-şi obţin permisul sau chiar după ani de la această realizare destul de importantă în viaţă, aici cu referire la regulile de circulaţie, dacă tot sunt comune şi în mod identic se predau în şcolile auto? Ce stă cu adevărat în spatele încălcărilor, abaterilor de la ele? Oare chiar în acel moment unii uită că se expun chiar şi personal pericolelor sau că se pot eventual “frige” din cauza unei decizii proaste?

Un conducător auto s-a convins de faptul că nereguli se pot petrece la tot pasul în Chişinău şi că trebuie să fie şi mai prudent la volan. Acesta ne-a expediat la adresa redacţiei nişte secvenţe video care arată câteva nereguli surprinse de camera sa de bord pe o distanţă de puţin peste un kilometru din sectorul Buiucani.

Prima situaţie ne spune că şoferului în cauză îi este pur şi simplu comod să facă o astfel de manevră de ieşire dintr-o curte, una care l-a sigur i-a intrat în obişnuinţă, mai degrabă decât să meargă alţi câţiva metri şi să se întoarcă legal în intersecţie. De ce o face? Pentru că nimeni nu-i poate spune nimic…

A doua arată stilul de condus a unei femei cu sticker “baby on board” pe maşină, unul care spune celorlalţi că are cel puţin un copil în maşină (chiar avea câţiva în acest moment, potrivit martorului) şi că ceilalţi trebuie să fie mai atenţi în raport cu acest automobil. Regula nu este însă valabilă pentru persoana care conduce această Toyota Yaris (nr. KML 900).

Vezi şi:

https://autoblog.md/video-la-un-pas-de-tragedie-langa-o-scoala-din-sectorul-buiucani-un-pieton-nici-nu-a-sesizat-pericolul/
https://autoblog.md/video-chisinau-manevra-nechibzuita-a-unui-sofer-care-nu-stie-sa-se-uite-in-oglinzi/

Cmentariile sunt închise