Două zile de îngheţuri în Moldova şi în care se pot da amenzi! Lucrurile de care trebuie să ţină cont şoferii
Dacă priviţi televizorul şi buletinele de ştiri, ori citiţi prin intermediul reţelelor de socializare unele site-uri de noutăţi preferate, cel mai probabil sunteţi la curent despre avertizarea Cod Galben anunţată din după amiaza zilei de 16 octombrie.
Aceasta ne spune că în zilele de 19 şi 20 octombrie sunt preconizate îngheţuri pe întreg teritoriul Republicii Moldova, ca urmare a unei mase de aer rece care vine din nord-vest.
Potrivit prognozelor, în această perioadă de timp, în orele dimineților şi în cele nocturne, temperaturile în termometre pot ajunge chiar până la minus 3 grade Celsius.
Ce trebuie să aibă în vedere şoferii în acest context. Comunicând cu ofiţerul de presă al INSP, Natalia Golovco, am putut determina că trecerea la anvelopele de iarnă, acum sau treptat în săptămânile care vin, rămâne la discreţia şoferilor, care trebuie să se orienteze după prognozele meteorologilor. Nu ştim exact cât timp va mai fi cald după expirarea acestui Cod Galben, însă apropierea iernii nimeni încă nu a putut-o opri.
Conform legislației în vigoare, este interzisă exploatarea vehiculelor în cazurile în care sunt depistate devieri de la normativele tehnice şi ecologice. O astfel de deviere este în cazul folosirii unor roţi cu anvelope necompatibile cu timpul de afară, respectiv, dacă pe carosabil este zăpadă, gheaţă sau polei şi dvs utilizaţi autovehiculul pe acest carosabil cu roţi cu anvelope de vară.
În contextul celor spuse, ne-am imaginat următoarea situaţie, la care am cerut de la reprezentantul INSP o confirmare sau infirmare. În cazul în care în aceste zile (pentru care s-au anunţat îngheţuri) se va forma de exemplu polei pe unele drumuri (din cauza fluctuaţiilor de temperaturi + umezeală), iar un echipaj de patrulare va trage pe dreapta un conducător auto care circulă pe un astfel de drum şi acesta din urmă va avea pe maşină roţi de vară, este în drept inspectorul să dea amendă? Răspunsul este DA!
Aşadar, după cum am spus şi anterior, rămâne la discreția șoferilor când să-şi schimbe anvelopele, însă dacă se întâmplă o situaţie precum cea descrisă mai sus, vor trebui să se accepte amenzile.
Nu ne rămâne decât să vă urăm drum bun şi să fiţi atenţi în aceste ore, mai ales în cele nocturne sau în care s-ar putea forma ceaţă.
Vezi şi:
Cmentariile sunt închise