Joe Biden, din prima zi a președinției sale, a decis să îngreuneze viața producătorilor auto din America

Joe Biden, noul preşedinte al SUA, care şi-a preluat mandatul acum câteva ore, şi-a început activitatea prin a anula o serie de decizii luate de Donald Trump şi administrația sa.

Conform colegilor de la autoblog.com, printre ele se numără câteva care vor afecta direct industria auto locală. Mai exact, producătorii vor fi “impuşi” să facă maşini care consumă mai puţin carburant, dar şi emit o cantitate mai mică de emisii.

În martie anul trecut, administrația Donald Trump a finalizat lucrările de simplificare a standardelor medii de eficiență a vehiculelor. Conform noilor reguli, producătorii trebuie să aibă grijă să o mărească anual cu 1.5% până în 2026, în timp ce cerința anterioară, pe când era Obama preşedinte, era de 5% anual!

Biden va inversa această decizie și va solicita autorităților de reglementare să revizuiască standardele. Dar până se va bate în cuie acest lucru ar trebui să fie precedat de numeroase discuții cu părțile interesate din industrie, ecologiști și autoritățile locale.

Administrația Trump a mai inițiat anterior o retragere a permisiunii statului California de a-și stabili propriile cerințe mai stricte privind emisiile de CO2 ale autovehiculelor. Această inițiativă este, de asemenea, planificată să fie anulată.

În cele din urmă, Joe Biden a anunțat dezvoltarea prioritară a mobilității electrice și intenționează să investească sume mari de bani în extinderea rețelei de stații de încărcare. Conform datelor preliminare, numărul acestora în Statele Unite ar trebui să crească cu cel puțin o jumătate de milion.

În plus, se așteaptă să fie introduse noi stimulente pentru producătorii de mașini electrice şi modernizarea uzinelor acestora pentru fabricarea de electromobile. În consecință, obiectivul strategic al noii politici a devenit reducerea maximă a emisiilor de CO2 în atmosferă, până la aproape zero, până în 2025. Nu trebuie de uitat nici faptul că noul președinte va întoarce SUA în Acordul climatic de la Paris.

În contextul celor spuse mai aflaţi că acum o săptămână, Agenția americană pentru Protecția Mediului a amendat Toyota Motor Corporation cu 180 de milioane de dolari. Autoritatea de reglementare susține că producătorul a încălcat standardele de mediu timp de un deceniu prin vânzarea de mașini cu emisii de eșapament prea dăunătoare pe teritoriul SUA. Şi asta abia e începutul?…

Cmentariile sunt închise