(video/update) “Invidiați în tăcere”. Poliţia doarme în timp ce încălcările pe TikTok le sunt servite ca pe farfurie
(update) INSP ne-a informat că acest caz a fost înregistrat. Şoferii care au încălcat legislaţia în vigoare urmează a fi depistaţi!
Poliţia doarme când e momentul să facă ordine? Cel puţin de această părere este un cititor care ne-a atras atenţia asupra acestor imagini.
Un nou cont de TikTok capătă popularitate şi autorităţile nu au decât să se aboneze la acesta şi altele de genul pentru a putea identifica încălcările RCR şi comportamentul agresiv în trafic al unor şoferi. Simplu ca bună ziua, nu?
De regulă astfel de conturi mai distribuie şi imagini de pe altele, pentru inter promovare, făcând publice mult mai multe nereguli.
Am ajuns să trăim vremuri când unele abateri nu mai trebuie depistate sau “prădate” fizic de către inspectorii de patrulare. Este deajuns să se urmărească câteva conturi de Instagram sau TikTok, cel puţin, pentru a vedea cine, când, unde, în ce circumstanţe şi ce a făcut. Cei care încalcă îşi recunosc astfel faptele în mod virtual, unde mai pui că proba video le este servită polițiștilor ca pe farfurie.
De ce ne ocupăm şi scrim de fapt astfel de articole, în care semnalăm astfel de situaţii? În primul rând pentru că vrem şi noi să contribuim şi să circulăm pe străzi şi drumuri sigure, fără să ne gândim că vreun individ poate da în noi într-un moment complet neaşteptat. În plus, am vrea să contribuim la stârpirea acestui fenomen al plasării filmuleţelor cu încălcări în spaţiul online pentru că acestea îi atrag şi pe alţi tineri să procedeze la fel…
Vezi şi:
Cmentariile sunt închise