(video) GENEVA 2019: Noul Mansory Star Trooper – killerul lui BRABUS 800 WIDESTAR?

Un al doilea exponat de la standul atelierului de tuning Mansory este un Mercedes-AMG G 63 modificat în parteneriat cu casa creatorului german de modă Philipp Plein.

Mansory şi acest designer au mai avut o colaborare în 2010, când tot la Salonul Auto de la Geneva au prezentat un Mercedes-Benz G 55 AMG tunat, iar acum la baza noului proiect stă noua generaţie a SUV-ului.

Din punct de vedere estetic, maşina a primit un kit exterior aerodinamic absolut nou, fiind înlocuite barele de protecţie, pragurile laterale, aripile, capota, portierele, grila radiatorului, spoilerul, carcasa de păstrare a roţii de rezervă şi altele.

De asemenea, pe noile forme şi unghiuri s-au mai adăugat elemente din fibră de carbon şi prize de aer suplimentare. Pe acoperiş vedem corpuri suplimentare de iluminat, o soluţie folosită deja pe larg când se modifică vreun G-Class.

Cei de la Mansory spun că fibra de carbon pe care o folosesc este comprimată într-o cameră specială de presiune, ca parte a procesului de autoclavizare, astfel încât să nu rămână bule de aer în material. Acest proces care nu costă ieftin este utilizat de obicei numai în aplicațiile de transport aerian și aerospațial. Noile elemente create se completează de minune şi par un tot întreg cu vopseaua (nu este un autocolant!) în stilul camuflaj.

Vezi şi: (video) GENEVA 2019: Premieră mondială – Noul BRABUS 800 WIDESTAR

Interiorul a fost schimbat complex, comparativ cu ceea ce poate oferi Mercedes-AMG din uzină. Pe acest exemplar s-a folosit o schemă decorativă în stilul casei de modă Philipp Plein.

Absolut toate suprafeţele sunt acoperite cu piele, Alcantara, fibră de carbon sau cusături contrastante de culoare roşie. Până şi volanul sau centurile de siguranţă au fost personalizate. Panourile de la interior a uşilor, pragurile şi pedalele au fost de asemenea înlocuite.

Încă o dotare este tavanul, care, pe lângă o trapă mai conţine şi un “cer înstelat”.

Vezi şi: (video) GENEVA 2019: Noul Rolls-Royce Cullinan x BILLIONAIRE Limited Edition de la Mansory

Pentru acest SUV, modificările de la Mansory nu se rezumă doar la capitol estetic pentru că s-a umblat şi sub capotă. Ca urmare a înlocuirii turbo compresoarelor cu unele mai voluminoase, a instalării unor noi downpipes-uri, a reprogramării unităţii electronice de control şi montării unui nou eşapament de performanţă, puterea maximă a crescut de la 585 la 850 de CP, iar cuplul maxim de la 850 la 1.000 Nm.

Noile caracteristici dinamice sunt: acceleraţie 0-100 de km/h în doar 3.5 secunde (cu o secundă mai repede decât maşina din uzină!) şi o viteză maximă de 250 de km/h. Pentru comparaţie, acelaşi nou BRABUS 800 WIDESTAR cu 800 de CP şi 1.000 de Nm, arată cifre de 4.1 secunde şi 240 de km/h respectiv.

Apropo, Mansory prezintă pe acest model în premieră noile jante forjate M23 făcute dintr-o singură bucată de aluminiu. Acestea măsoară 24 de inci şi sunt acoperite cu anvelope de înaltă performanţă de mărimi 295/30 R24.

Vezi şi: GENEVA 2019: G-Class INFERNO by TopCar – Reportaj Video AutoBlog.MD

Atelierul german de tuning numeşte acest proiect Star Trooper şi spune că va exista într-un număr limitat de doar 20 de exemplare. Preţul de start porneşte de la 550.000 de euro.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise