Statul a alocat peste un miliard de lei pentru întreţinerea drumurilor şi va lupta altfel cu cei care nu plătesc taxele

Peste 1 miliard 24 milioane de lei vor fi repartizați în anul curent din fondul rutier pentru întreținerea de rutină a drumurilor publice naționale, dar și pentru executarea lucrărilor de reparație. Programul privind repartizarea mijloacelor fondului rutier în anul 2019 a fost aprobat astăzi în cadrul ședinței Consiliului Fondului Rutier, prezidată de prim-ministrul Pavel Filip.

FOTO: asd.md

Cea mai mare parte din sumă – 498 milioane de lei vor fi utilizate pentru întreținerea drumurilor, iar 333 milioane de lei vor fi direcționate pentru efectuarea lucrărilor de reparație la 15 tronsoane de drum.

Totodată, peste 64 milioane de lei vor fi alocate pentru cofinanțarea unor proiecte de reabilitare a drumurilor.

În cadrul discuțiilor, au fost abordate și alte subiecte importante legate de infrastructura drumurilor. Prim-ministrul a solicitat să fie efectuată o analiză complexă a modului utilizării mijloacelor financiare din fondul rutier de către administrația publică locală, pentru a asigura folosirea eficientă a banilor publici.

Totodată, urmează să fie elaborat un mecanism care să garanteze achitarea taxei rutiere de către toți conducătorii auto. În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate peste 1 milion de unități de transport, dar plătesc taxa rutieră doar circa 565 mii de posesori de autovehicule.

Premierul a solicitat, de asemenea, să fie examinată posibilitatea introducerii unei noi formule de calcul a accizelor pentru motorină și benzină, luând în considerație specificul activității în domeniul agricol.

Vezi şi: (video) Moldova: Carburanţii se vor ieftini? ANRE a aprobat noua metodologie de calcul a prețurilor

Cmentariile sunt închise