Dovada că nivelul apei în Nistru creşte în fiecare oră tot mai mult! Un pescar şi-ar fi putut pierde maşina

Astăzi, în jurul orei cinci dimineața, un bărbat în vârstă de 31 de ani din localitatea Parcani, raionul Slobozia, a mers la pescuit în lunca râului Nistru.

A plecat într-acolo cu automobilul, pe care l-a lăsat în apropiere de barajul de lângă localitatea Bîcioc, însă la sigur nu s-a aşteptat să-l găsească în starea în care era când s-a întors. Şi bine că nu a făcut-o cu câteva ore mai târziu!

FOTO: mvdpmr.org

După puţin peste o oră nivelul apei în râu a crescut semnificativ, apa ieşind din albie. Până la ora șapte dimineaţa roțile BMW-ului erau deja pe jumătate în apă!

Bărbatul nu a ezitat şi a chemat de urgenţă salvatorii pentru a-şi salva proprietatea. Cu ajutorul unui camion ZIL, automobilul a fost tractat în scurt timp la o distanță sigură.

Salvatorii avertizează populația în privința pericolului sporit de inundații în bazinul râului Nistru și în partea de nord a râului Prut. În particular, în regiunea din stânga Nistrului de astăzi este în vigoare o interdicţie de prezenţă lângă râu, pescuitul şi odihna fiind nesigură.

Nistrul a început să iasă din albie! Transmiteți informația tuturor cunoștințelor voastre din regiunile care vor fi afectate pentru a fi gata de evacuare!

https://autoblog.md/video-nu-este-gluma-soferi-din-localitatile-de-pe-malurile-prutului-si-nistrului-fiti-gata-de-inundatii/

Cmentariile sunt închise