Recomandări practice pentru a învăța cum să conduci economic
Prețurile carburanților au luat-o razna în ultima perioadă de timp, așa că este indicat să înveți cum să conduci economic (dacă nu știi deja). Cel mai simplu sfat ar fi acela de a renunța la călătoriile inutile dacă nu ai nevoie să mergi undeva departe. Cu cât lași mai des mașina acasă, cu atât vei trece mai rar pe la benzinărie.
Dar există, însă, și alte mici trucuri pe care le poți aplica, pentru a avea un consum decent de combustibil.
Schimbă treptele de viteză la timp
Consumul de combustibil ține foarte mult de stilul tău de condus, dar treptele de viteză ar trebui schimbate în regimul de turație indicat de producătorul mașinii pe care o deții. Unele automobile moderne chiar indică pe bord modelul oportun, dacă sunt dotate cu transmisii manuale.
Specificațiile din cartea tehnică sunt și ele foarte importante. Există mai multe tipuri de motoare, iar numărul de turații la care este indicat să schimbi vitezele variază. Cel mai simplu sfat este acela de a nu ține motorul subturat sau supraturat.
Dacă turațiile sunt prea ridicate, consumul de combustibil îți poate crește cu până la 45%! Dar în cazul în care vei schimba treptele de viteză prea repede, riști să te alegi cu piese defecte, iar banii economisiți pe combustibil îi vei da la mecanic.
Motoarele diesel, în special cele cu turbină, au nevoie de mai multă atenție. Dacă te întrebi la câte turații se schimbă viteza la diesel, află că stilul de condus economic, cu schimbări de viteză la turații mici, nu este indicat. Turbina se activează de la un anumit număr de turații în sus și riști ca aceasta să se defecteze, în cazul în care rămâne neutilizată pentru perioade foarte lungi. De aceea, este indicat să ieși la drum lung din când în când și să turezi motorul mai tare. Astfel, turbina va fi pusă la treabă, iar motorul, admisia și evacuarea se vor curăța și își vor recupera puterile. Probabil că vei avea un consum mare de motorină, dar viața componentelor motorului va fi prelungită.
Nu merge nici prea repede, dar nici prea încet
Felul în care accelerezi influențează în mod direct consumul de combustibil al mașinii. Dacă pleci prea tare de la semafor sau dacă mergi prea repede prin oraș, vei fi nevoit să treci mai des pe la benzinărie.
Pe drumuri extra urbane sau autostrăzi, unde limitele de viteză sunt mai permisive, motorul va fi nevoit să lucreze mai mult, pentru a întâmpina rezistența la înaintare.
De exemplu, autoturismul tău va consuma cu până la 10% în plus, la o viteză de 120 km/h, în comparație cu 110 km/h. Cu o viteză mai mică vei ajunge puţin mai târziu la destinație, dar vei câștiga niște kilometri de autonomie în plus.
Dar la drumuri lungi nu este indicat nici să mergi prea încet, pentru că va fi nevoie să conduci în trepte inferioare, ceea ce va duce la un consum mai mare.
Anticipează traficul și frânează mai rar
Apăsarea excesivă a pedalei de frână duce la creșterea consumului de carburant. Prin urmare, există trei sfaturi prețioase pe care ar trebui să le urmezi:
- Obișnuiește-te să anticipezi traficul – astfel, vei accelera și frâna mult mai rar. Dacă vei vedea că semaforul este roșu sau se pregătește comutarea acestuia în culoarea roşie, cu câteva sute de metri înainte, nu are rost să mai calci accelerația.
- Menține o distanță corespunzătoare față de mașina premergătoare – vei evita, astfel, frânele bruște;
- Folosește frâna de motor – nu este o indicație de urmat doar pe drumurile înzăpezite, deoarece te va ajuta să calci mai rar pedala de frână. În cazul în care mașina ta are cutie manuală, nu scoate schimbătorul de viteze la punctul mort, atunci când te apropii de un semafor, de exemplu. Pentru un consum mai bun este indicat să te folosești de frâna de motor, nu de cea mecanică.
Folosește aerul condiționat în mod corespunzător
Folosirea aerului condiționat crește consumul cu până la 20%. Bineînțeles că nu este nevoie să renunți complet la el, dar va trebui să-l folosești în mod corespunzător. Unul dintre sfaturi este de a nu seta temperatura din interior la o diferență foarte mare față de cea de afară.
De exemplu, atunci când sunt peste 30 de grade Celsius, o diferență de 3-4 grade în minus în habitaclu se va simți și îți va asigura confortul termic. Nu este nevoie să dai aerul condiționat la minimum, deoarece compresorul va genera un consum suplimentar de cel puțin un litru la fiecare sută de kilometri.
Nici condusul cu geamurile deschise nu reprezintă o soluție, asta pentru că mașina își va schimba aerodinamica. Va înainta mai greu, iar consumul va crește respectiv.
Verifică anvelopele și încărcătura mașinii
Consumul de carburant se mărește și dacă ai cauciucurile dezumflate. Este indicat să verifici presiunea din anvelope cel puțin o dată pe lună sau înaintea unui drum lung, deși cauciucurile par a fi în regulă. Dacă roțile nu sunt umflate așa cum trebuie, îți va crește consumul de combustibil. În plus, vei avea probleme și cu manevrabilitatea mașinii!
Un alt mod de a obține un consum de combustibil mai mic este acela de a elimina din mașină orice încărcătură inutilă! Bagajele suplimentare şi alte lucruri care nu sunt obligatoriu de cărat îți vor îngreuna deplasarea.
Nu are rost să ții în portbagaj obiecte care adună împreună câteva kilograme în plus. Nici suportul pentru bicicletă sau un portbagaj pe acoperiş nu ar trebuie să fie montate dacă nu se folosesc în momentul unei deplasări. Cu cât mașina ta va fi mai ușoară, cu atât se va reduce și consumul, apropiindu-se la maximum de cel declarat de producător!
Planifică traseele și ai grijă de mașina ta
Planificarea atentă a drumurilor pe care le ai de făcut și evitarea pe cât posibil a orelor de vârf te vor ajuta, de asemenea, să obții un consum mai eficient de combustibil. Nu uita nici de reviziile regulate. Întreținerea corespunzătoare a mașinii prelungește viața motorului. Acesta va funcționa în parametri optimi dacă vei face schimburile de filtre și ulei la termenul indicat de producător.
Evită, pe cât posibil, și resoftarea motorului. Chiar dacă te-ar putea atrage ideea unor performanțe crescute și a unui consum scăzut de carburant, mașina ta va ajunge să polueze mai mult și s-ar putea alege și cu alte probleme de ordin tehnic.
Acestea sunt câteva sfaturi elementare pe care le ai de urmat, pentru a obține un consum mai eficient de carburant. Câteva mici schimbări la stilul de condus și întreținerea corespunzătoare a autoturismului te vor ajuta să faci economie.
Cmentariile sunt închise