Date statistice: Câte accidente rutiere au avut loc în primele 9 luni din 2019 în Moldova. Categoria şi tipul lor
Continuăm să folosim nişte date statistice parvenite de la Inspectoratul Naţional de Patrulare pentru a vă arăta ceea ce se întâmplă zilnic pe drumurile din ţară, inclusiv lucruri pe care nici noi nu le putem vedea pe toate. Vorbim despre accidentele rutiere, iar cifrele următoare vorbesc de la sine.
Potrivit informaţiei din Sistemul informaţional automatizat “Registru accidente rutiere” (în continuare SIA RAR), în anul curent s-au înregistrat 1.862 accidente în traficul rutier, în care 185 persoane şi-au pierdut viaţa, iar altele 2.194 au fost traumatizate.
Confruntând datele cu aceeaşi perioadă a anului precedent, se atestă o descreştere la toate categoriile: cu 2.56% a numărului de accidente înregistrate, cu 9.76 % a numărului de persoane decedate şi respectiv cu 6.68% a persoanelor traumatizate.
Este de menţionat că, în perioada lunii septembrie a anului 2019, s-a înregistrat o descendenţă a numărului de accidente cu circa 3.24%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Potrivit datelor statistice extrase din Registrul accidentelor rutiere a Sistemului Tehnologii Informaţionale al Ministerului Afacerilor Interne, la capitolul „categoria şi tipul accidentului”, proporționalitatea accidentelor este următoarea:
Referitor la tipul accidentului s-a constatat că cel mai mare număr de accidente au fost comise ca urmare la:
- coliziuni laterale – 348 accidente, în urma căror au decedat 17 persoane şi au fost traumatizate alte 501;
- lovirea pietonilor aflaţi pe spaţiile destinate circulaţiei acestora (trotuare, marcaje, insule, etc.) – 297 accidente, în urma căror şi-au pierdut viaţa 7 persoane şi au fost traumatizate alte 307 persoane;
- lovirea pietonilor angajaţi în traversare neregulamentară sau staţionaţi pe partea carosabilă a drumului – 250 accidente, urmare căror şi-au pierdut viaţa 36 persoane şi au fost traumatizate alte 219 persoane.
În aceeaşi ordine de idei, se menţionează faptul că pe parcursul perioadei de raport comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2018 au înregistrat creştere următoarele tipuri de accidente:
- lovirea pietonilor aflaţi pe spaţiile destinate circulaţiei acestora (trotuare, marcaje, insule, etc.) – 37.5% sau 297 accidente comparativ cu 216 înregistrate în perioada analogică în 2018;
- coliziune frontală (circulând din sensuri opuse) – 14.4% sau 143 accidente comparativ cu 125 înregistrate în perioada analogică în 2018;
- coliziune cu un obstacol de pe partea carosabilă – 350% sau 64 accidente comparativ cu 21 înregistrate în aceeaşi perioadă a anului 2018;
- căderea pasagerului din vehicul – 200% sau 15 accidente comparativ cu 5 anul precedent.
Conform datelor statistice extrase din Registrul accidentelor rutiere înregistrate pe parcursul perioadei indicate, făcând referinţă la vârsta victimelor care au avut de suferit urmare a producerii accidentelor, s-a constatat că din 2.379 (decedaţi + traumatizaţi) înregistrate sunt:
- victime traumatizate uşor – 1.555;
- victime traumatizate grav – 639;
- decedaţi – 185.
Urmare a analizei desfăşurate a numărului total de persoane decedate, s-a constatat că 50.2% sau 93 persoane din numărul total, sunt persoane cu vârstă cuprinsă între 31 – 64 ani, 22 persoane decedate au avut vârsta de peste 65 ani (11.8%), iar altor 24 persoane categoria de vârstă nu a fost identificată.
În acelaşi timp în accidentele rutiere au fost implicaţi şi minorii, 378 (anul precedent – 362, +4.4%) persoane, ceea ce constituie 15.89% din numărul total de victime survenite în urma accidentelor date, din ele 12 (a.p. 20, -40%) minori au decedat, 259 (a.p. 236, +9.7%) au fost traumatizaţi uşor, 85 (a.p. 82, +3.7%) traumatizaţi grav, iar 22 (a.p. 24) nu au suferit careva traumatisme; fiind înregistrată o creştere la numărul minorilor implicaţi, cu 4.4% comparativ cu perioada analogică a anului precedent.
Totodată accidentele rutiere s-au produs şi din culpa minorilor, 72 (a.p. 50) persoane implicate dintre care 2 (a.p. 4) au decedat, 40 (a.p. 22) au fost traumatizare uşor, 27 (a.p. 13) traumatizate grav, iar 5 (a.p. 11) nu au pătimit, atestându-se o creştere a accidentelor din culpa minorilor cu +48%.
Cmentariile sunt închise